Misterul zborului MH370: ce se mai întâmplă cu avionul dispărut? Autorităţile australiene dezvăluie noile planuri
„Vom explora, acum, de-a lungul şi de-a latul zonei probabile a impactului, care acoperă, din câte-mi amintesc, aproximativ 60.000 de kilometri pătraţi de fund oceanic, în largul coastelor occidentale ale Australiei”, a declarat Tony Abbott pentru grupul ABC.
Căutările vor fi reluate „în aproximativ o lună” şi ar putea să dureze un an, a adăugat el.
Zborul MH370 a încetat orice contact cu controlorii de trafic aerian după aproximativ o oră de la decolarea de la Kuala Lumpur, pe 8 martie. Avionul şi-a schimbat în mod radical direcţia de zbor, virând către vest, deşi destinaţia sa era Beijing.
Nicio urmă a avionului nu a fost găsită. Bazându-se pe date culese prin satelit, anchetatorii consideră că acesta a zburat către sudul Oceanului Indian, în care s-ar fi prăbuşit după ce a terminat carburantul.
Căutările efectuate până în prezent nu au condus la vreun rezultat, însă anchetatorii au primit material sofisticat de explorare subacvatică la mare adâncime de la o companie olandeză specializată, Fugro Survey.
„Dacă avionul se află pe fundul oceanului – iar cea mai bună expertiză arată că a intrat în apă pe traseul unui arc de cerc ce trece prin largul Australiei de vest -, dacă avionul este acolo, există şanse rezonabile să-l găsim, pentru că suntem dotaţi cu cea mai bună tehnologie disponibilă”, a dat asigurări Abbott.
Cea mai credibilă explicaţie, potrivit conducătorilor anchetei, a acestei dispariţii misterioase este faptul că o scădere bruscă a nivelului oxigenului, la bord, a lăsat echipajul şi pasagerii inconştienţi. Avionul ar fi continuat să zboare pe pilot automat până s-a prăbuşit în mare, atunci când a rămas fără carburant.
Sursa: Mediafax