O aplicaţie prin care copiii sunt nevoiţi să-şi sune părinţii, disponibilă pe telefoanele cu Android
Astfel, copiii nu vor mai ignora apelurile părinţilor, întrucât aceştia le pot bloca telefoanele, informează independent.co.uk.
„Când blochezi telefonul copilului cu Ignore No More, copilul tău are doar două opţiuni – el sau ea te poate suna înapoi sau să sune la urgenţă„, se arată pe site-ul aplicaţiei.
„Acum ai parte de atenţia lor. Ignore No More este o aplicaţie uşor de instalat care îţi dă control asupra telefoanelor copiilor”, se mai arată pe site.
Prin această aplicaţie părinţii setează o parolă care poate debloca telefonul, ceea ce încurajează copiii să-şi sune părinţii mai repede, pentru ca celelalte aplicaţii ale telefonului să devină funcţionale.
Sharon Standifird, mamă a doi copii, s-a consultat cu designeri şi dezvoltatori timp de câteva luni şi a descoperit că aplicaţia este populară în rândul părinţilor din Statele Unite ale Americii.
Mamele care au folosit această nouă aplicaţie s-au arătat încântate, spunând că este o idee bună şi o folosesc chiar şi înainte de culcare, pentru ca fiii şi fiicele lor să lase telefonul din mână şi să se odihnească.
Pentru a instala aplicaţia – care este disponibilă doar în limba engleză -, utilizatorii trebuie să plătească 7 lei.
Surse: Mediafax, Independent, Google Play