Animalele care trăiesc lângă Fukushima au suferit mutaţii genetice grave

18 08. 2014, 11:43

Cercetătorii au demonstrat prin mai multe studii că expunerea îndelungată la o cantitate redusă de radiaţii ionizate duce la mutaţii genetice. Păsările, animalele, insectele şi plantele au fost afectate în egală măsură.

Timothy Mousseau, de la Universitatea din Carolina de Sud, autorul unui studiu, spune că o specie de rândunică de aici a suferit o gravă mutaţie genetică, care a dus la apariţia unor pene albe, deci un caz de albinism parţial.

Acest fenomen a fost observat şi la rândunelele care trăiau lângă centrala atomică de la Cernobâl la scurt timp după catastrofa nucleară din 1986.

La Fukushima, prezenţa rândunelelor cu mutaţii a fost observată prima dată în anul 2012, iar în 2013 şi 2014 numărul acestor păsări a crescut. Mutaţia se poate transmite apoi genetic.

Alte mutaţii genetice provocate de radiaţii au fost observate la fluturele albastru care trăieşte lângă Fukushima. Dimensiunile acestor fluturi s-au redus, au o rată mare de mortalitate, se dezvoltă mai încet şi au apărut de asemenea anomalii morfologice.

În cazul acestor fluturi, pot apărea şi exemplare care să dezvolte o rezistenţă la radiaţii.

Studiile trag un semnal de alarmă asupra efectelor pe care le pot avea aceste radiaţii asupra oamenilor care au fost expuşi la scurt timp după accidentele nucleare din aceste zone contaminate.

Sursa: Russia Today, Oxford Journals