Substanţele din deodorante şi antiperspirante pot afecta microbiomul („flora bacteriană”) din zona axilară, au constatat cercetătorii de la Universitatea din Ghent, Belgia.
Ei au rugat 8 voluntari să renunţe la deodorante şi antiperspirante timp de o lună. 4 voluntari au renunţat să mai folosească deodorant, iar alţi 4 au renunţat la produse „duble” – deodorant + antiperspirant. Un alt voluntar, care de obicei nu folosea niciun produs de acest fel, a fost rugat să utilizeze deodorant timp de o lună.
În cursul experimentului şi timp de câteva săptămâni după aceea, cercetătorii au analizat în mod repetat bacteriile de la subsuoară.
Au constatat că modificarea obiceiurilor legate de igienă afecta profund comunitatea de bacterii din regiunea axilară.
Folosirea antiperspirantelor a dus la proliferarea microorganismelor din grupul Actinobacteria, care contribuie mult la generarea mirosului neplăcut al subsuorilor. Alte tipuri de bacterii, precum Firmicutes şi Staphylococcus, nu produc aşa de repede mirosuri, iar acestea nu sunt atât de puternice.
Cercetătorii cred că aluminiul din antiperspirante omoară bacteriile „bune”, mai puţin mirositoare, stimulând în schimb proliferarea bacteriilor generatoare de mirosuri mai „tari”.
Studiul a indicat că produsele care erau doar deodorante, fără componenta antiperspirantă, au dus la o uşoară scădere a comunităţii de Actinobacteria.
Aşadar, folosirea antiperspirantelor nu este o soluţie bună pe termen lung, iar cercetătorii se gândesc deja la rezolvări mai avansate.
Una dintre acestea ar fi „transplantul de bacterii”: îndepărtarea bacteriilor din axila unui individ care produce un miros corporal puternic şi înlocuirea lor cu bacterii prelevate din axila unei persoane înrudite, dar care nu produce un miros la fel de puternic.
Până acum metoda a funcţionat la peste 15 persoane, dar e nevoie de studii pe un număr mai mare de participanţi pentru a ajunge la concluzii clare.
Oamenii de ştiinţă îşi continuă cercetările asupra acestui subiect, deoarece se ştiu încă puţine lucruri despre comunitatea de bacterii caracteristice subsuorilor şi despre microbiomul organismului uman, în general.
Sursa: Real Clear Science