Românul cu cel mai bun punctaj la Olimpiada Internaţională de Astronomie: „A fost ca o mică vacanţă”. Acum va merge la Harvard
Denis Turcu a declarat corespondentului MEDIAFAX că pentru el este o „şansă unică” să obţină pentru a doua oară consecutiv cel mai mare punctaj şi medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, desfăşurată la Suceava şi Gura Humorului, în perioada 1-11 august.
„Am participat doar de două ori la această olimpiadă şi am avut noroc de cele două ori să câştig olimpiada. A fost foarte frumos să particip, mi-am făcut mulţi prieteni şi a fost şi ca o mică vacanţă. Anul trecut am fost în Grecia, acum în Suceava, chiar dacă e în România, nu sunt din zonă, sunt din Brăila şi mi-a plăcut mult să mă plimb, să mă distrez, să fac această deplasare”, a spus olimpicul român.
Denis Turcu a apreciat că echipa României a fost „minunată” şi a obţinut un rezultat extraordinar la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, respectiv şase medalii de aur şi patru de argint, toţi cei zece participanţi din cele două loturi olimpice ale României obţinând medalii la această competiţie.
„Echipa României a fost minunată, nu am mai văzut un aşa rezultat din partea României la olimpiada internaţională de foarte mult timp, de fapt nu ştiu dacă s-a întâmplat vreodată nici la olimpiadele de matematică, de informatică sau de fizică, să obţinem şase medalii de aur şi patru de argint din 10 participanţi. E un rezultat extraordinar, vă spun, nu cred că a mai obţinut România atâtea medalii la o olimpiadă internaţională”, a spus Denis Turcu.
El a spus că a fost admis la Universitatea Harvard din SUA şi va urma cursurile universitare cel puţin patru ani în domeniul fizicii.
„Mai departe nu ştiu ce voi face, dacă îmi voi căuta de lucru sau îmi voi continua mai departe studiile de licenţă”, a explicat olimpicul român.
Denis Turcu a spus că este pasionat de sport, mai ales de cele de echipă şi a fost încântat că în cadrul activităţilor recreative din programul olimpiadei a avut posibilitatea să participe la activităţile sportive.
„Organizarea a fost impecabilă, am participat la mai multe olimpiade internaţionale, anul trecut la trei, anul acesta e a doua participare la o olimpiadă internaţională şi mi se pare cea mai bună dintre acestea. Chiar dacă e în România şi poate sunt puţin subiectiv, mi s-a părut o organizare impecabilă. Şi activităţile au fost minunate, tocmai acestea m-au atras mai mult, că am putut face activităţi sportive, de la fotbal, baschet, tenis de masă, tenis de câmp, volei, orice se putea face aici. Drumeţiile au fost minunate, personal, îmi place să urc pe munte, chiar dacă am mai văzut câteva din zonele acestea, fiind din România, însă au fost minunate şi e cu totul altceva să mergi în grup cu studenţi din alte ţări”, a spus Denis Turcu.
El le-a transmis elevilor pasionaţi de ştiinţă că merită să încerce să cunoască acest domeniu interesant al astronomiei şi astrofizicii, mai ales că sunt şi cărţi de specialitate în limba română.
România a câştigat şase medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică organizată la Suceava, fiind urmată de Iran cu patru medalii de aur, Singapore cu două medalii şi Serbia şi India cu câte o medalie.
Românul Denis Turcu a obţinut cel mai bun punctaj, el fiind, de altfel, câştigătorul absolut al olimpiade internaţionale, câştigând şi premiul special la proba observaţională.
De asemenea, Tudor Costel Creţu a obţinut medalia de aur şi premiul special la proba teoretică, în timp ce Iustina Crăciun, medaliată cu aur, a fost premiată şi pentru sprijinirea organizării olimpiadei din partea elevilor.
Din cele două loturi olimpice române, formate din câte cinci concurenţi, au mai câştigat medalii de aur Paul Andrei Drăghiş, Andrei Cuceu şi Andrei Răduc.
Patru olimpici români, Dan Ştefan Eniceicu, Tudor Suciu, Cătălina Miriţescu şi Augustin Ionescu, au obţinut medalii de argint la această olimpiadă internaţională.
Peste două sute de elevi din 37 de ţări au participat la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică organizată la Suceava, fiind cea mai mare prezenţă înregistrată la o olimpiadă internaţională în acest domeniu.
Sursa: Mediafax