O comoară unică expusă la Sibiu: mori vechi de sute de ani, ce compun cea mai variată colecţie din Europa (GALERIE FOTO)

Aproape patru sute de monumente au fost reconstruite în Muzeul în aer liber din Sibiu. Sunt peste zece kilometri de alei, iar vizitatorii se pot plimba ore în şir admirând monumente din viaţa satului românesc de odinioară.

Aşezate într-un sector aparte, dispuse de-a lungul unor alei generoase, morile sunt una dintre principalele atracţii ale muzeului. Că sunt în câmp deschis sau printre copaci, pe marginea unui pârâu sau chiar pe lac, morile poartă vizitatorii prin diferite perioade de timp şi diferite zone geografice ale ţării. Morile de vânt îi duc prin Tulcea şi Constanţa, morile cu ciutură prin Hunedoara, Gorj sau Caraş-Severin, iar morile hidraulice îi poartă pe Someş, Olt sau Mureş.

• SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
• Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

Primul monument din muzeu – o moară din judeţul Hunedoara

Primul monument care a fost reconstruit în Muzeul în aer liber din Sibiu, în 1964, a fost Moara din Dăbâca, judeţul Hunedoara, o instalaţie hidraulică de măcinat, cu roată verticală, care datează de la 1848.

„Inscripţia se vede atât pe frontonul morii, partea din faţă pe care o vede oricine care intră, fronton realizat dintr-o bucată mare de stejar, cât şi într-o inscripţie din interiorul monumentului. Inscripţia este în limba română, dar cu caractere chirilice şi, pe lângă anul construirii morii, este inscripţionată şi echipa de meşteri care a realizat-o”, explică Ştefan Păucean, specialistul muzeului care se ocupă de sectorul morilor.

De-a lungul anilor, muzeografii sibieni au colindat ţara în lung şi-n lat şi au găsit mori de toate felurile. Fie le-au cumpărat de la proprietari, fie aceştia le-au donat muzeului. În prezent, unitatea dispune de o colecţie de peste 30 de mori. Impresionant nu este neapărat numărul lor, ci faptul că ele reprezintă toate tipurile de mori care au existat vreodată în România şi, în afară de moara mareică, este acoperită şi întreaga tipologie a morilor din lume. Colecţia cuprinde 23 de tipuri de mori, fiind cea mai variată din Europa.

„Muzeul Astra dispune de cea mai complexă şi completă serie tipologică de instalaţii tradiţionale pentru măcinat cereale a unui muzeu în aer liber din Europa. Noi facem în prezent cercetări pentru că s-ar putea să fie chiar la nivel universal, dar încă nu am finalizat cercetarea şi nu vrem să intrăm în polemici cu alte muzee, Doamne fereşte. În afară de morile mareice, putem spune că Muzeul Astra acoperă toată paleta de mori pentru măcinat tradiţionale. Datorită condiţiilor geografice, noi nu beneficiem de curenţi mareici care să fie valorificaţi în cadrul unei instalaţii. În rest, toată tipologia universală este surprinsă şi prezentată în cadrul expoziţiei”, spune Ştefan Păucean.

Muzeul are mori eoliene, înalte de 12-13 metri, mori hidraulice cu roţi ce au peste patru metri diametrul şi peste 50 de cupe pentru receptarea apei, mori cu ciutură, mori plutitoare, dar şi mori acţionate de cai.

Cea mai veche moară din muzeu datează din 1833 şi este o moară hidraulică cu roată verticală, din Orşova, judeţul Mureş.

„Când vorbim de moară sau instalaţie hidraulică, este diferit de accepţiunea modernă a termenului. Hidraulic deja înseamnă o chestie cu pistoane, cu presiune foarte mare, cu uleiuri şi alte lichide. Etimologic vorbind, hidraulic înseamnă acţionat de forţa lichidului, de forţa fluidelor, deci de forţa apei şi noi la acest termen ne referim”, explică Ştefan Păucean.

Moară unicat, construcţie impresionantă ce ridică mari probleme de conservare

Cea mai impresionantă construcţie este Moara cu tracţiune cabalină din Sânpetru Mare, judeţul Timiş. Este o instalaţie unicat în România, găsită în anii 1940-1942, în gospodăria unui agricultor şvab din Câmpia Banatului.

„Moara respectivă are o roată orizontală, paralelă cu solul, cu un diametru de 12 metri. Este o moară de dimensiuni semnificative. Pe exteriorul roţii sunt prevăzute 600 de «măsele» în mecanismul de măcinare. Această roată se cuplează la instalaţia de măcinat, care este prevăzută cu un reductor cu zece spiţe. Moara asta este spectaculoasă. În interiorul roţii erau înhămaţi caii – doi sau patru – şi făceau o mişcare de rotaţie continuă. Având 600 de măsele raportate la zece spiţe rezulta un raport final de transmisie de 1 la 60. La o rotaţie completă a roţii, pietrele de moară se învârteau de 60 de ori. Era o eficienţă extraordinară. Este cel mai mare raport de transmisie al unei mori din România. Dacă erau caii hrăniţi bine, într-o oră, se puteau măcina şi peste 120 de kilograme de cereale”, povesteşte specialistul Muzeului Astra.

El explică însă şi faptul că această construcţie spectaculoasă este în pericol, din cauza condiţiilor meteorologice diferite faţă de locul de provenienţă a monumentului.

„A fost reconstruită în muzeu şi există ceva probleme de conservare cu ea. Am adus monumentul din Câmpia Banatului într-o zonă cu condiţii climatice diferite, cantitatea de precipitaţii de la noi este mult mai mare decât acolo. În Câmpia Banatului influenţa de pustă ungară este mai activă, iar precipitaţiile sunt reduse. S-a început demontarea ei, pentru a nu risca să o pierdem. Acoperişul ei era o cupolă imensă, acoperită cu stuf şi trestie, cu suprafaţa de sute de metri pătraţi. Pe ea, mai ales iarna, se adunau tone de zăpadă. Acoperişul nefiind foarte ascuţit, aceasta nu cădea. Structura de susţinere a acoperişului a început să fie periclitată, stâlpii s-au distanţat în partea superioară. S-a măsurat, am văzut că situaţia era îngrijorătoare şi am decis să o demontăm. Decât să se prăbuşească, am luat decizia de a o desface şi o vom reconstrui, dar cu ceva materiale noi pentru a o putea păstra pentru mai mult timp”, spune Ştefan Păucean.

El afirmă că îşi doreşte condiţii optime pentru morile de care se ocupă – şi despre care ştie totul -, deşi costurile de întreţinere, conservare şi restaurare sunt destul de mari.

Monumentele, deşi extrem de vechi, sunt perfect funcţionale, fiind reconstruite până la cel mai mic detaliu. Nu se pun însă vreodată în funcţiune pentru a nu le degrada şi pierde pentru totdeauna.

„Ele sunt şi funcţionale, fiind complet reconstruite, cu toate componentele şi angrenajele de transmisie. Nu vrem să le folosim, să le transformăm în ceva funcţional, pentru că sunt foarte vechi şi există o tensiune fizică foarte mare pe instalaţii, pe mecanismele de transmisie şi angrenare, dar sunt perfect funcţionale pentru măcinat. Sunt construite în muzeu cu acurateţe deosebită şi atenţie la detalii. În general, încercăm să lucrăm cu echipe de meşteri locali, din comunităţile de unde am luat şi respectivul monument, pentru că ei sunt păstrători ai tipului de lucrare, păstrează tehnici şi unelte tradiţionale şi atunci, practic, valoarea documentară şi patrimonială a documentului este dublată: odată prin valoarea intrinsecă a monumentului, dar şi prin tehnicile şi factorul uman care este identitar cu localitatea de provenienţă”, mai spune muzeograful sibian.

La aceste monumente se fac operaţiuni de conservare şi restaurare, dar totul astfel încât să fie păstrat 80-82 la sută din structura originală a monumentului.

Muzeul, vizitat anual de sute de mii de turişti, morile fiind una dintre atracţii

Muzeul în aer liber este unul dintre principalele obiective turistice ale municipiului Sibiu. Sibieni, vizitatori din întreaga ţară, dar şi din străinătate sunt atraşi de farmecul locului, de idilicul monumentelor, de liniştea care îi înconjoară odată intraţi în spaţiul muzeului. Departe de tumultul cotidian, Muzeul în aer liber îi duce într-o lume demult apusă, după care sufletul omului modern tânjeşte.

În 2013, Muzeul Astra din Sibiu a fost în topul celor mai vizitate muzee din ţară, cu peste 370.000 de vizitatori. Cei mai mulţi dintre aceştia se înregistrează la Muzeul în aer liber.

„Noi venim des în muzeu. Avem doi copii şi ne place să ne plimbăm pe aici, să le arătăm monumentele, luăm o gură de aer curat. Aproape săptămânal venim şi, când nu putem noi, vin cu bunicii. Morile sunt foarte frumoase. Cele eoliene, foarte înalte, îi atrag de fiecare dată”, afirmă Mihaela Isac, o sibiancă ce se plimbă cu copiii prin sectorul destinat morilor.

„Am auzit foarte multe despre Sibiu şi am vrut să venim să vedem. Cine ne-a recomandat oraşul ne-a spus şi de muzeul acesta. Nu ne pare rău că am venit să-l vedem. E minunat. N-am ştiut că sunt atât de multe mori, dar sunt superbe”, spune, la rândul său, Mihai Stanciu, un turist din Bucureşti.

Statisticile din 1901-1902 arătau că doar în judeţul Tulcea erau peste 430 de mori eoliene. Specialiştii Muzeului Astra au constatat că, în prezent, nu mai există niciuna.

„E păcat că în prezent nu se mai păstrează aceste mori şi aici intervine menirea muzeului de a salva de la distrugere şi dispariţie unele monumente de arhitectură şi civilizaţie tehnică tradiţională”, spune Ştefan Păucean.

Cu o urmă de regret în glas, el povesteşte că mai există mori tradiţionale funcţionale în ţară, dar, din păcate, nu mai păstrează caracterul original: diferite componente sunt înlocuite cu materiale industriale.

„De exemplu, la morile cu ciutură, în foarte, foarte multe cazuri, morile sunt în continuare folosite de comunitate, dar cupele din lemn au fost înlocuite cu cupe metalice, jgheaburile sunt din tablă, nu din lemn, roţile dinţate din lemn au fost înlocuite cu pinioane şi rulmenţi industriali. Ele păstrează doar funcţionalitatea, dar modernitatea a penetrat şi ele nu mai prezintă un interes etnografic. Sentimentele sunt împărţite: pe de-o parte, este un sentiment de satisfacţie că mori de două sute de ani sau mai vechi, prin interesul unor oameni, continuă să trăiască, să fie funcţionale şi să-şi spună povestea în continuare pe un anumit curs de apă. Apoi intervine latura specialistului care observă intervenţii ce nu mai păstrează caracterul original. În urma cercetărilor făcute în toată ţara am constatat că neatinse de mâna omului modern nu mai sunt mori. Toate sunt atinse de civilizaţia industrială”, afirmă muzeograful Păucean.

Acum că muzeul şi-a completat colecţia de mori, ultima fiind achiziţinată în 2009, rolul specialiştilor de la Sibiu este de a consilia comunităţile locale care mai au astfel de mori funcţionale să încerce să le păstreze cât mai bine, cât mai aproape de original.

Muzeografii sibieni au iniţiat şi coordonat cel mai mare proiect din România legat de conservarea morilor: rezervaţia mulinologică de la Rudăria, Eftimie Murgu, judeţul Caraş-Severin. Un număr de 22 de mori cu ciutură au fost conservate „in situ” şi sunt în continuare folosite de comunitate.

Muzeul Astra din Sibiu, cea mai importantă instituţie fondată de Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, a fost inaugurat în 19 august 1905 şi s-a născut „din dorinţa românilor ardeleni de a-şi defini propria identitate etnoculturală, în conglomeratul etnic al Imperiul Austro-Ungar, având ca model muzeele deja constituite ale saşilor, ungurilor şi secuilor”.

Ideea unui muzeu în aer liber a apărut încă de la 1940, dar a fost pusă în practică în 1963 de către Cornel Irimie, devenit primul director al unităţii care s-a numit Muzeul Tehnicii Populare. Aşa cum a aprobat Academia Română în 1962, muzeul „urma să reprezinte ocupaţii, meşteşuguri şi instalaţii tehnice populare de pe întreg teritoriul ţării, grupate pe diversitatea proceselor tradiţionale, pe genuri şi tipologii”.

După organizarea muzeului, specialiştii au început să caute în întreaga ţară monumente reprezentative, care să păstreze elementele originale ale construcţiei, pe care le-au adus în muzeul de la Sibiu, le-au restaurat, recondiţionat şi le-au reconstruit. În prezent, unitatea, situată la ieşirea din municipiul Sibiu către Păltiniş, într-o pădure rezervaţie naturală, se întinde pe 96 de hectare, fiind cel mai mare muzeu în aer liber din Europa.

Sursa: Mediafax / Foto: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto