Cercetători, inclusiv un român, blocaţi într-o bază din Antarctica. Afară sunt -55 grade Celsius (FOTO/VIDEO)
Unsprezece cercetători britanici, un român şi un polonez sunt în Baza de cercetare Halley VI, în Antarctica. Din cauza unor probleme tehnice, curentul electric a fost oprit 19 ore, iar temperatura exterioară ajunge la minus 55 de grade Celsius.
Deşi presa britanică anunţa iniţial că cercetătorii au fost afectaţi destul de rău de problemele la alimentarea cu electricitate şi că sunt nevoiţi să doarmă pe podea, această informaţie a fost infirmată de Octavian Carp, specialistul român aflat în baza din Antarctica. „Până în acest moment nu am fost nevoiţi să dormim pe podea în nici un moment. Cu toate că a fost un pic mai răcoare în dormitoare, acestea au fost perfect funcţionale”, a explicat Carp într-un email trimis descopera.ro.
„Cu toate ‘bucuriile’ care s-a întâmplat (nu că s-ar fi încheiat), am mai avut parte şi de temperaturi de minus -55,4 grade. A fost amuzant”, a transmis pe twitter Anthony Lister, un inginer britanic.
„Vreau să subliniez că suntem toţi sănătoşi, avem o dispoziţie bună şi ne străduim să menţinem staţia de cercetare într-o stare cât mai bună. Niciunul dintre noi nu este responsabil pentru problemele tehnice cu care ne confruntăm”, a precizat Lister.
„Am aruncat apă fiartă în aer cu o cană şi s-a transformat rapid în cristale de gheaţă”, a adăugat specialistul britanic.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei britanice de supraveghere a misiunii a confirmat că există probleme tehnice la baza de cercetare din Antarctica, precizând că temperatura în interiorul staţiei este apropiată de zero grade Celsius.
„Nu putem trimite pe nimeni să îi evacueze pentru că este iarnă”, a comunicat Comisia britanică de supraveghere a misiunii de cercetare.
Surse: Mediafax, Daily Mail, BAS