Anunţ ferm din partea OMS: epidemia de Ebola este „o urgenţă de sănătate publică la nivel mondial”
Comitetul de urgenţă al OMS, care s-a reunit miercuri şi joi la Geneva, consideră „în unanimitate că sunt reunite condiţiile unei urgenţe de sănătate publică la nivel mondial”, anunţă un comunicat.
„Un răspuns internaţional coordonat este esenţial pentru oprirea şi regresul propagării internaţionale a Ebola”, adaugă comitetul.
Epidemia de Ebola, care a provocat moartea a aproximativ 1.000 de persoane de la începutul anului, este „cea mai importantă şi cea mai gravă” din ultimele patru decenii, a subliniat într-o conferinţă de presă directoarea generală a OMS, doctorul Margaret Chan.
Ea a apreciat că ţările din Africa de Vest afectate de epidemie – Liberia, Sierra Leone, Guineea şi Nigeria – „nu pot face faţă singure situaţiei” şi a cerut „comunităţii internaţionale să le furnizeze susţinerea necesară”.
Chan a adăugat că a acceptat concluziile comitetului şi a decretat această „urgenţă de sănătate publică la nivel mondial”, OMS coordonând zilnic mobilizarea internaţională în faţa Ebola.
Comitetul a exclus impunerea unor restricţii privind călătoriile internaţionale sau comerţul internaţional. Dar a declarat că „statele trebuie să se pregătească să depisteze şi să trateze cazuri de infectare cu Ebola” şi să faciliteze evacuarea cetăţenilor lor, în special a personalului medical, care au fost expuşi la acest virus.
Comitetul subliniază că şefii de stat din ţările afectate trebuie „să decreteze stare de urgenţă” şi „să se adreseze personal naţiunii pentru a oferi informaţii despre situaţie”.
Doctorul Keiji Fukuda, adjunctul directoarei generale, care se ocupă de epidemie, a precizat că având în vedere perioada de incubare de 21 de zile, personalul afectat trebuie să rămână în carantină 30 de zile.
Cei care au intrat în contact cu bolnavii, cu excepţia personalului medical echipat cu haine de protecţie, nu trebuie să primească autorizaţia de a călători, a precizat el.
El a afirmat, de asemenea, că echipajele zborurilor comerciale care merg în ţările afectate trebuie să fie informate şi să dispună de material medical de protecţie.
„Să împiedici companiile aeriene să meargă în aceste ţări le afectează economia”, a adăugat Chan.
Comitetul recomandă, de asemenea, ca toţi călătorii care părăsesc ţările afectate să facă obiectul unei examinări în aeroporturi, porturi sau principalele posturi de frontieră, cu un chestionar şi o măsurare a temperaturii, iar cazurile suspecte să fie oprite.
Cazuri de infecţie şi transmitere a virusului Ebola sunt inevitabile în SUA
Oficiali americani din domeniul sanitar au considerat joi că este inevitabil ca persoane care au călătorit în ţările africane afectate de epidemia de Ebola să intre infectate în Statele Unite, dar nu se tem totuşi de o epidemie extinsă în ţară, relatează AFP.
„Este perfect posibil ca persoanele din Statele Unite care au fost pe teren (în Africa) să dezvolte Ebola aici după ce au fost expuse virusului în altă parte”, a apreciat Tom Frieden, directorul Centrului federal pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC), în timpul unei audieri în faţa unei subcomisii a Camerei Reprezentanţilor.
„Este, de asemenea, foarte posibil ca aceste persoane să îşi infecteze rudele sau personalul medical în cazul în care infecţia nu este depistată rapid”, a declarat el.
„Trăim într-o lume în care suntem toţi conectaţi şi, inevitabil, vor fi călători, cetăţeni americani şi alţii care vor merge în aceste ţări (…) şi se vor întoarce aici cu simptome”, a continuat directorul CDC.
Dar, a afirmat el, „suntem încrezători că nu va fi totuşi o epidemie extinsă de Ebola în Statele Unite deoarece dispunem de echipamente pentru a pune în carantină aceşti bolnavi în toate marile spitale”.
Medicul Anthony Fauci, directorul Institutului american pentru alergii şi boli infecţioase (NIAID) a declarat, de asemenea, joi dimineaţa, pentru CNN că „nu ar fi surprins” să fie cazuri de infectare pe teritoriul american. „Marele public va fi foarte îngrijorat, dar realitatea este că suntem într-adevăr bine echipaţi pentru a face faţă acestui tip de infecţie”, a insistat el.
„Trebuie să aplicăm în mod riguros controalele standard de infecţie”, a explicat doctorul Frieden în Congres. Pentru aceasta „am transmis instrucţiuni medicilor şi întregului personal medical pentru a identifica simptomele, a stabili diagnosticul şi a trata bolnavii”, a precizat el.
Acest oficial a amintit că „Ebola nu este o infecţie foarte contagioasă, precum gripa”. Virusul se transmite doar prin contact direct cu fluidele precum sângele unei persoane infectate care manifestă simptome.
Dar dată fiind rata ridicată a mortalităţii – de 60-90 la sută – „o simplă omisiune poate fi fatală, ceea ce face indispensabilă identificarea rapidă a simptomelor şi urmarea strictă a recomandărilor pentru controlarea infecţiei”, a insistat directorul CDC.
Simptomele infectării cu Ebola sunt febră puternică, dureri de cap şi vărsături. Perioada de incubaţie este de opt până la zece zile. În unele cazuri, aceasta poate să ajungă şi la 21 de zile, în timp ce în altele este de doar două zile.
CDC a declanşat, miercuri, alerta sanitară maximă pentru a mobiliza toate resursele necesare în scopul de a face faţă riscurilor reprezentate de epidemia fără precedent de Ebola, care a provocat 932 de morţi şi a infectat peste 1.700 de persoane începând din martie în Liberia, Sierra Leone, Guineea şi, mai recent, Nigeria, ţara cea mai populată din Africa.
Doctorul Frieden a reiterat că este „posibilă oprirea acestei epidemii” intervenindu-se la sursă, în Africa, unde CDC a trimis 50 de experţi suplimentari.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a mobilizat 100 de milioane de dolari pentru a răspunde acestei ameninţări, iar Banca Mondială a anunţat în această săptămână că va debloca 200 de milioane de dolari pentru a răspunde epidemiei.
La rândul său, Ken Isaacs, un oficial din cadrul organizaţiei umanitare creştine Samaritan’s Purse a apreciat joi în faţa aceleiaşi subcomisii a Camerei Reprezentanţilor că lumea nu este pregătită să împiedice o răspândire a virusului.
„Este evident că infecţia a scăpat de sub control în Africa de Vest”, a declarat el, considerând că „răspunsul internaţional este un eşec”.
Această organizaţie a coordonat repatrierea sanitară în Statele Unite a doctorului Kent Brantly şi a misionarei Nancy Writebol, cei doi americani ce au contractat Ebola în Liberia, unde lucrau.
Virusul Ebola a apărut în 1976 în Africa şi nu a infectat decât un număr redus de persoane înaintea acestei epidemii.
Riscul ca epidemia de Ebola să se extindă în UE este „foarte scăzut”, asigură Bruxellesul
Comisarul european pentru Sănătate Tonio Borg a apreciat, vineri, că este „extrem de scăzut” riscul ca epidemia de febră hemoragică Ebola să se extindă în Europa, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decretat stare de „urgenţă de sănătate publică la nivel mondial”, relatează AFP.
„Doresc să-i asigur pe cetăţeni că riscul de răspândire a Ebola pe teritoriile europene este extrem de scăzut. Acesta, în primul rând pentru că puţine dintre persoanele care se deplasează în Europa sunt susceptibile de a fi infectate şi, în al doilea rând, pentru că virusul se transmite doar prin contact direct cu fluidele corporale ale unei persoane bolnave”, a declarat comisarul Tonio Borg, într-un comunicat.
„UE urmăreşte de câteva luni situaţia din Africa de Vest şi, în cazul puţin probabil ca virusul să afecteze Europa, suntem pregătiţi să facem faţă” situaţiei, a asigurat comisarul european pentru Sănătate.
Un spaniol contaminat cu Ebola în Liberia a fost repatriat joi în Spania pentru tratament. „Gândurile mele se îndreaptă spre victime şi familiile lor”, a mai afirmat comisarul Borg, salutând „eforturile comunităţilor afectate de epidemie” şi ale „miilor de persoane implicate în lupta” împotriva virsului, care a provocat deceseul a aproape 1.000 de persoane de la începutul anului.
Declaraţia oficialului european intervine în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că epidemia de febră hemoragică Ebola reprezintă o „urgenţă de sănătate publică la nivel mondial”.
Pe fondul agravării situaţiei, este necesar „un răspuns internaţional coordonat” pentru oprirea şi regresul extinderii Ebola la nivel internaţional”, a afirmat directoarea generală a OMS, doctorul Margaret Chang. Epidemia de Ebola este „cea mai importantă şi cea mai gravă” din ultimele patru decenii, a adăugat ea.
Comisia Europeană contribuie la pregătirea şi coordonarea administrării riscurilor cu statele membre şi cu susţinerea Centrului european pentru prevenirea şi controlarea maladiilor, precum şi cu OMS.
Sursa: Mediafax