ONU a publicat raportul privind consumul global de marijuana. Pe ce loc se află România? (FOTO)
Pe primele locuri în topul consumatorilor de marijuana ca drog recreaţional sunt Statele Unite, Canada, Australia şi Nigeria.
Aici peste 10% din populaţia cu vârsta între 15 şi 64 de ani a declarat că foloseşte acest drog.
Pe locul următor sunt câteva state din Europa de Vest: Spania, Marea Britanie şi Franţa, cu un procent cuprins între 5 şi 10%.
Pe ultimele locuri se situează România, Turcia, Ecuador şi Paraguay, unde sub 1% din populaţie consumă marijuana.
Şi în Mexic este un consum redus, deşi această ţară este principalul furnizor de cannabis pentru Statele Unite.
Raportul ONU pe anul 2014 arată o tendinţă de scădere a consumului de cannabis la nivel global, mai ales în centrul şi vestul Europei.
Potrivit acestor date, cultivarea plantei de cannabis, marijuana, este în continuare răspândită în mai multe state, dar producţia de răşină, adică de haşiş, este limitată la câteva ţări din nordul Africii, Orientul Mijlociu şi Asia.
Cultivarea de cannabis la nivel global este aproape imposibil de estimat.
În harta prezentată de ONU, statele trecute cu culoarea gri sunt cele despre care nu există informaţii privind consumul de marijuana.
De asemenea, unele state au furnizat pentru acest raport informaţii vechi, privind consumul în 2008, iar aceste state sunt marcate pe hartă cu puncte negre.
Sursa: Medical Daily