Ce-şi spun unul altuia căţeii atunci când se miros reciproc?

Publicat: 31.07.2014

Obiceiul câinilor de se mirosi unul pe altul sub coadă este asociat cu o comunicare chimică extrem de complexă. Mirosul regiunii anale furnizează o gamă largă de informaţii despre sexul, alimentaţia, starea emoţională a câinelui şi multe alte date.

Aparatul olfactiv al câinilor este de 10.000 – 100.000 mai sensibil decât cel al omului, iar atunci când un câine miroase regiunea anală a unui alt câine, el colectează, de fapt, o mulţime de informaţii importante.

Un clip video produs de American Chemical Society şi publicat pe Reactions explică fundamentele şi rolul acestui comportament canin.

În 1975, dr. George Preti de la Monell Chemical Senses Centre din Philadelphia a analizat secreţia anală a câinilor şi coioţilor pentru a descifra acest comportament. În regiunea anală a câinelui există o formaţiune numită sacul anal, care excretă substanţe ce oferă altor câini informaţii despre „posesor”.

În acestă regiune a corpului se găsesc diferite tipuri de glande, ale căror secreţii au roluri specifice. Astfel, glandele apocrine conferă câinelui mirosul natural specific. Glandele sebacee au, în principal, rolul de lubrifia şi impermeabiliza pielea şi părul câinelui.

Una dintre substanţele implicate este trimetilamina, un compus organic rezultat prin descompunerea ţesuturilor vegetale şi animale.

Alături, de ea, numeroase alte substanţe intervin pentru a conferi câinelui, în orice moment, un anumit miros, cu semnificaţii complexe. Mirosul indică de ce sex este exemplarul respectiv, ce a mâncat, în ce stare emoţională se găseşte şi altele. Când un alt câine percepe acest miros, el află o mulţime de informaţii detaliate care i-ar fi altfel inaccesibile.

Dar cum de nu sunt „acoperite” aceste mirosuri de acela mai puternic al excrementelor câinelui? Explicaţie constă în faptul că în nasul hipersensibil al câinelui există, de fapt, două sisteme olfactive; în afara mucoasei nazale propriu-zise, care percepe mirosurile obişnuite, există o formaţiune numită organului Jacobson, proiectată special pentru comunicarea chimică. Acest organ transmite informaţia la creier prin nervi proprii şi funcţia lui nu se suprapune cu cea a altor formaţiuni cu rol olfactiv.

Aşadar, motivul pentru care căţeii se miros reciproc sub coadă este acela că, în acest mod, ei află în câteva clipe informaţii esenţiale despre alţi cîini, întocmai cum oamenii – care folosesc în primă instanţă simţul văzului -, află dintr-o privire caracteristici ale altor oameni, atunci când îi văd.