Asemănare surprinzătoare între bărbaţi şi femei. Unii taţi au „instincte materne” foarte puternice
Se spune frecvent că între mamă şi copil există o legătură specială, care nu se poate compara cu altele, inclusiv cu cea fomată de micuţ cu tatăl lui, în ciuda calităţilor paterne.
Însă un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Oregon arată că, de fapt, taţii pot forma cu copilul o legătură la fel de puternică, mai ales dacă mama este absentă.
Această descoperire impune o reevaluare a rolului pe care taţii îl pot juca în dezvoltarea copiilor.
Autorii studiului spun că, atunci când mama este absentă – de exemplu, în urma unui divorţ -, tatăl îşi asumă atât rolul matern, cât şi cel patern.
„Modificările care au apărut la nivel cultural şi social au dus la o creştere a nivelului de implicare a bărbaţilor în îngrijirea copiilor”, a spus profesorul Sarina Saturn, coordonator al studiului.
Familiile din epoca noastră sunt structurate variat şi din ce în ce mai mulţi oameni joacă roluri neconvenţionale în creşterea copiilor.
Pentru realizarea acestui studiu, părinţilor voluntari le-au fost scanate creierele în timp ce urmăreau înregistrări video în care erau prezentaţi interacţionând cu copiii lor.
În timpul acestei activităţi, două sisteme din creier erau stimulate: reţeaua emoţională şi procesarea mintală.
Bărbaţii care jucau un rol secundar în creşterea copiilor, după mamă, reacţionau emoţional mai puţin decât partenerele de viaţă.
Bărbaţii care îşi creşteau singuri copiii reacţionau emoţional la fel de intens ca mamele, iar, în acelaşi timp, manifestau gândirea critică a taţilor care jucau un rol secundar în îngrijirea micuţilor. Acest lucru înseamnă că jucau un dublu rol, atât al mamei, cât şi al tatălui.
Descoperirile pot fi importante, de exemplu, în cazul divorţurilor, unde bătăliile pentru custodii sunt adesea câştigate de mame.
Sursa: Mediafax