Cum să facem faţă căldurii din această vară? 6 trucuri care ne ajută
Ei au analizat modul în care corpul uman reacţionează la stresul termic, observând atent viaţa oamenilor nevoiţi să lucreze în căldură puternică, cum sunt pompierii sau soldaţii.
Pe lângă evitarea consumului de cafea, alcool şi sucuri dulci, cercetătorii au câteva sfaturi care ne ajută să trecem cu bine peste zilele foarte calde care vor urma în această vară.
1. Adaptarea. Organismul nostru se adaptează relativ uşor la stresul termic, spune Michael Sawka, profesor la Institutul de Tehnologie Georgia din Atlanta. El propune aclimatizarea, dar asta nu înseamnă expunerea necontrolată la căldură.
Potrivit lui, sunt suficiente 100 de minute zilnic petrecute în căldură, timp de 4-10 zile, pentru ca organismul nostru să se adapteze la temperaturile ridicate.
2. Să fim în formă! Persoanele care obişnuiesc să facă exerciţii fizice se adaptează mult mai uşor la căldură. O sesiune de aerobic, de exemplu, provoacă o încălzire a corpului, astfel că organismul va fi obşnuit şi nu va ajunge la o temperatură critică, extrem de ridicată, decât foarte greu.
3. Să mergem în zonele cu verdeaţă. În oraşe, din cauza clădirilor de sticlă şi beton şi a asfaltului încins apar adevărate „insule de căldură”, unde temperatura este mult mai ridicată decât cea a aerului. De aceea, este bine să alegem zonele cu multă verdeaţă, unde plantele acţionează ca un aer condiţionat natural.
4. Odihna este esenţială în această perioadă şi din cauza căldurii avem nevoie chiar de mai mult timp pentru a ne reveni şi a scădea temperatura corpului.
Chiar dacă ne-am adăpostit într-o cameră cu aer condiţionat, organismul nostru nu se poate răcori imediat, iar temperatura corpului nostru va mai creşte un timp înainte de a începe să scadă. De aceea, o pauză scurtă într-un loc răcoros nu este suficientă, fiind nevoie de mai mult timp pentru odihnă.
5. Una din marile greşeli pe care le fac oamenii când vor să se răcorească este că îşi şterg transpiraţia de pe corp. Aceasta trebuie lăsată să se evapore singură, pentru că este mecanismul prin care organismul nostru se răcoreşte.
O altă metodă foarte bună, folosită de pompieri şi de militari, este scufundarea mâinilor până la cot în apă rece.
6. Stingerea becurilor nu asigură doar economie, ci să răcirea camerei în care stăm. Becurile incandescente generează căldură, la fel şi aparatele electrocasnice, cum sunt televizoarele sau calculatoarele. Sunt o sursă de căldură trecută cu vederea, dar demnă de luat în seamă.
Sursa: Live Science