Marile greşeli ale iubitorilor de câini: care sunt cele mai periculoase alimente pe care le dau oamenii acestor animale?

27 07. 2014, 00:00

Sistemul digestiv canin este diferit de cel uman şi nu are mecanisme care să îi permită să proceseze toate alimentele pe care le consumă oamenii, avertizează un expert britanic.

Şi totuşi, mulţi oameni continuă să hrănească aceste animale cu mâncare de la masa oamenilor, putând astfel ajunge să le omoare din dragoste, avertizează Kristina Johansen, specialist în alimentaţia câinilor. 

Ea afirmă că oamenii pun, literalmente, viaţa câinilor lor în pericol atunci când le dau ciocolată, struguri sau chiar vin. Alteori, e vorba despre mâncăruri de zi cu zi, ce conţin diferite ingrediente care nu le fac bine  câinilor – de exemplu, sosurile pot conţine ceapă. 

E uşor să hrănim câinii cu resturi de la masă, dar trebuie să ţinem minte că, deşi îi considerăm drept membri ai familiei, ei sunt totuşi foarte diferiţi de oameni în ceea ce priveşte fiziologia sistemului digestiv şi că, din această cauză, anumite alimente, chiar dintre cele pe care noi le considerăm sănătoase, pot fi toxice pentru ei, a explicat expertul.

Iată cele mai periculoase 10 alimente  şi substanţe:

  • ciocolată
  • îndulcitori artificiali
  • struguri şi stafide
  • cafeină
  • nuci de Macadamia 
  • alcool
  • sâmburi/seminţe de fructe
  • resturi de mâncare de la masă
  • oase gătite
  • ceapă şi praz

Ceapa şi prazul conţin o substanţă care atacă globulele roşii din sângele câinelui şi poate duce la anemie, stare de slăbiciune şi dificultăţi de respiraţie.

Strugurii şi stafidele pot provoca leziuni ale rinichilor, uneori fatale.

Câinii nu sunt adaptaţi pentru a metaboliza alcoolul şi cafeina, care le pot provoca leziuni ireversibile ale organelor, iar ciocolata conţine theobromină, care nu este descompusă de organismul câinelui, astfel încât se poate acumula în corp până la niveluri toxice, chiar letale.

Totuşi, există şi alimente „umane” care pot fi date câinelui în deplină siguranţă: jumări de ou, morcovi, floricele de porumb.

Situl-ul Kristinei Johansen, Elmo’s Kitchen, oferă şi o aplicaţie care permite stăpânilor de câini să verifice dacă anumite alimente sunt bune pentru câinele lor sau nu. 

Sursa: Mail Online