De ce e bună o dronă la casa omului: un caz al poliţiei a fost soluţionat în doar 20 de minute cu ajutorul unui asemenea dispozitiv
În orăşelul american Fitchburg, dispariţia de acasă a bătrânului Guillermo “Gill” DeVenecia, în vârstă de 82 de ani şi suferind de demenţă, a pus pe jar toată comunitatea locală.
Sute de voluntari au ajutat la căutarea bătrînului, poliţia a folosit un elicopter şi câini de urmărire, dar după trei zile omul nu fusese găsit încă, iar familia se temea de tot ce era mai rău, dată fiind vârsta lui înaintată şi starea sănătăţii.
Însă un vizitator venit din alt oraş, David Lesh, s-a gândit să folosească pentru căutare drona sa echipată cu sistem video, cu ajutorul căreia realiza de obicei filmări din aer ale unor competiţii de ski şi snowboard.
Drona a survolat un câmp cultivat şi, după 20 de minute, a identificat, la marginea terenului, un om în vârstă care s-a dovedit a fi cel căutat.
Gill DeVenecia a rezistat surprinzător de bine celor trei zile de rătăcire prin natură. Când a fost găsit, deşi deshidratat şi obosit, era destul de vioi şi chiar a făcut câteva glume, fără să realizeze că lipsise de acasă trei zile în şir.
Sursa: Discovery News