Serialul „Urzeala tronurilor”, subiectul unui curs de analiză literară, la o universitate americană
Serialul difuzat de HBO, realizat pe baza romanelor scrise de George R. R. Martin, va reprezenta suportul principal pentru un curs de analiză literară ce va fi predat de Lisa Woolfork, profesor de limba şi literatura engleză la Universitatea Virginia.
„Cred că va fi extraordinar”, spune Evan Sacks, unul dintre studenţii universităţii americane. „Va fi fascinant să discutăm despre situaţiile complexe din acest serial, într-un cadru academic. Nu am avut prea multe ocazii să port discuţii intelectuale despre serial şi va fi amuzant să fac acest lucru în cadrul unor discuţii zilnice”, a adăugat el.
Acest curs de vară va fi predat prin intermediul unor seminarii organizate în fiecare zi şi care vor dura câteva ore.
„Unul dintre scopurile din spatele acestui curs constă în a-i învăţa pe studenţi faptul că tehnicile pe care le folosim pentru a studia literatura pot fi foarte utile pentru a citi literatură şi pentru a viziona show-uri TV în acelaşi timp”, a explicat profesorul Lisa Woolfork pentru postul de televiziune al universităţii americane. „Serialul «Urzeala tronurilor» este foarte popular, este interesant, dar, în acelaşi timp, este şi foarte serios. Există multe lucruri în acest serial care sunt foarte profunde şi pline de înţelesuri şi care pot fi explicate prin intermediul tehnicilor de analiză literară”, a adăugat ea.
„Urzeala tronurilor” a devenit recent serialul vizionat de cel mai mare număr de telespectatori din istoria postului HBO, depăşind precedentul record deţinut de „Clanul Soprano”.
Inspirat din seria de romane „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire”, de George R. R. Martin, serialul original HBO „Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din „Urzeala tronurilor”, ajuns la al patrulea sezon şi difuzat pe HBO România.
George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.
Sursa: Mediafax