Un nou beneficiu al iaurtului probiotic, ce conţine „bacterii bune”, a fost descoperit de cercetători
Cercetătorii de la Institutul pentru sănătate Griffith şi de la Şcoala de medicină din Australia au examinat datele ştiinţifice obţinute în urma a nouă teste clinice, la care au participat peste 540 de voluntari.
Aceştia au descoperit că un consum regulat de alimente ce conţin bacterii vii, cum ar fi iaurtul, laptele bătut şi sana, scade tensiunea arterială, mai ales în cazul persoanelor hipertensive, iar alimentele probiotice care conţin mai multe specii de bacterii sunt mai eficiente.
„Considerăm că probioticele scad tensiunea arterială şi au, de asemenea, şi alte efecte pozitive asupra sănătăţii, inclusiv reducerea colesterolului, scăderea glucozei din sânge şi a insulinorezistenţei; contribuie la reglarea sistemului hormonal ce reglează tensiunea arterială şi echilibrul fluidelor”, a declarat Jing Sun, coordonatoarea studiului, care a fost publicat în revista Hypertension.
Pe de altă parte, nutriţionistul Victoria Taylor, de la British Heart Foundation, a precizat că este nevoie de cercetări suplimentare pentru confirmarea studiilor existente, înainte de a prescrie alimente şi suplimente alimentare cu probiotice pentru tratarea hipertensiunii.
„În acelaşi timp, există o serie de schimbări ale stilului de viaţă pe care le putem face pentru a menţine un nivel optim al tensiunii arteriale. Reducerea consumului de sare, consumul mai mare de fructe şi legume, exerciţiile fizice şi ţinerea sub control a greutăţii corporale reprezintă tot atâtea moduri verificate şi testate pentru a face acest lucru”, a spus Victoria Taylor.
Surse: Mediafax, Daily Mail, AHA, AARP