Lansatorul Antares a decolat de la baza spaţială Wallups Island din statul american Virginia, aşa cum era prevăzut, la ora 16.52 GMT.
Un comentator al postului de televiziune al NASA a spus că această lansare a fost „o plasare perfectă pe orbită care a durat 10 minute”.
Noua misiune spaţială, care poartă numele „Orb-2”, reprezintă cel de-al doilea zbor spaţial oficial pentru capsula Cygnus, care a efectuat deja prima ei misiune de reaprovizionare a ISS în ianuarie 2014. Acesta este, totodată, cel de-al optulea zbor efectuat de compania Orbital Sciences în virtutea contractului ei cu NASA.
Agenţia spaţială americană mizează de acum înainte de companii private, precum Orbital Sciences şi SpaceX, pentru a înlocui navetele spaţiale americane, retrase din circulaţie în iulie 2011, cu scopul de a reaproviziona cu costuri mici ISS şi de a trimite la bordul staţiei echipaje de astronauţi.
De această dată, capsula Cygnus transportă la bordul ei peste 1.600 de kilograme de provizii pentru astronauţii de pe ISS, inclusiv alimente şi materiale pentru experimente ştiinţifice, dar şi o pompă de schimb pentru modulul japonez al staţiei.
Capsula Cygnus este programată să se conecteze la ISS pe 16 iulie.
Astronautul american Steve Swanson şi ceilalţi membri ai echipajului de pe ISS vor prinde capsula cu ajutorul unui braţ telescopic de pe staţie, folosindu-se de asemenea de informaţiile şi datele transmise în timp real de Centrul spaţial Houston pe care NASA îl deţine în statul Texas. Conectarea capsulei la staţie va avea loc miercuri în jurul orei 10.37 GMT.
Misiunea Orb-2 era iniţial prevăzută în luna mai, dar a fost amânată din cauza unor probleme tehnice înregistrate la nivelul lansatorului Antares cu ocazia unor teste.
Misiunea Orb-3 este deja programată pentru luna noiembrie. La rândul ei, capsula spaţială Cygnus are programate alte trei misiuni pentru anul 2015.
ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.
ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.
Sursa: Mediafax