Cercetarea se referă mai ales la discuţiile şi gesturile de tandreţe care urmează după o partidă bună de sex.
După orgasm, creierul produce hormonul oxitocină, care oferă o senzaţie de bine şi de încredere, reduce nivelul de stres, stimulând totodată afecţiunea şi comunicarea mai deschisă cu partenerul.
Cercetătorii spun că acest tip de comunicare după actul sexual este influenţată de satisfacţa pe care partenerii o au în timpul sexului.
Deşi par nesemnificative, discuţiile care urmează unei partide erotice sunt foarte importante pentru intimitatea relaţiei de cuplu, explică Amanda Denes, profesor asistent la Universitatea din Connecticut.
De asemenea, studiul a demonstrat că persoanele care beau alcool înainte de sex nu mai comunică la fel de bine cu partenerul.
Asta pentru că oamenii care au consumat alcool au tendinţa să spună lucruri pe care altfel nu ar fi vrut să le spună.
Studii anterioare au demonstrat că alcoolul are un impact negativ asupra relaţiilor şi a vieţii sexuale. Întârzie apariţia orgasmului şi poate provoca şi probleme de erecţie.
Rezultatele studiului au fost publicate în Communication Monographs.
Surse: Medical Daily, Science Daily