Se întâmplă ceva grav dacă dormi prea mult?

30 06. 2014, 14:01

Studiul, realizat de specialiştii britanici de la Universitatea din Warwick, a inclus aproape 9.000 de persoane.

În cazul celor de 50-64 de ani reducerea duratei de somn sub 6 ore sau creşterea peste 8 ore pe noapte era asociată cu performanţe mai slabe în ceea ce priveşte luarea deciziilor şi memoria; în schimb, la persoanele mai vârstnice (65-89 de ani), capacităţile creierului erau afectate doar dacă aceste persoane dormeau prea mult.

Rezultatele sugerează că necesităţile legate de somn şi efectele duratei somnului asupra creierului se schimbă cu vârsta. 

Unul dintre autorii studiului, prof. Francesco Cappuccio, subliniază că un somn cu durată optimă la vârste mai înaintate ar putea să încetinească deteriorarea funcţiilor cerebrale, care poate duce la demenţă.

Un somn cu durata de 6-8 ore pe noapte eeet esenţial pentru păstrarea sănătăţii fizice şi mentale, spun cercetătorii.

 Se ştie că, în timpul somnului, creierul „se curăţă” de toxine – un proces important pentru menţinerea capacităţilor sale funcţionale. 

Nu e clar atunci de ce somnul prea îndelungat face rău; poate pentru că dormitul pe perioade prea lungi de timp alterează calitatea somnului, iar un somn prost este realmente dăunător sănătăţii, după cum arată numeroase studii.

Sursa: Mail Online