Miracolul tehnologiei. Un pacient complet paralizat şi-a mişcat mâna prin puterea gândului (VIDEO)

26 06. 2014, 00:00

Ian Burkhart, de 23 de ani, a rămas paralizat acum 4 ani, în urma unui accident la scufundări.

El este primul pacient din lume care a testat sistemul Neurobridge, care redirecţionează semnalele cerebrale, ocolind zona distrusă a măduvei spinării.

Sistemul cuprinde un cip foarte mic implantat în creierul pacientului, o interfaţă creier-computer şi o mânecă specială, care transmite semnalele electrice de la creier la mână.

Neurobridge este un fel de bypass neural, care preia semnalele din creier, le redirecţionează ocolind coloana vertebrală distrusă şi le duce direct la muşchi.

http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1

Proiectul aparţine medicilor de la Ohio State University Wexner Medical Center şi cercetătorilor de la Battelle Memorial Institute in Columbus, Ohio.

Neurobridge este un pas înainte în evoluţia tehnologiei privind interfaţa om-maşină.

Pacientul a trecut printr-o perioadă de pregătire, pentru a fi sigur că sistemul va funcţiona. Cu ajutorul mânecii speciale, el şi-a antrenat muşchii mâinii, care erau slăbiţi după ani de inactivitate.

Apoi, medicii i-am implantat în creier un cip de dimensiunea unui bob de mazăre. Cipul a fost plasat exact în zona cerebrală responsabilă cu controlul mâinii, zonă care a fost identificată de medici cu ajutorul imaginilor RMN.

În timp ce pacientul era în aparat şi se gândea la anumite mişcări ale mâinii sale paralizate, o anumită zona a creierului a devenit activă şi astfel doctorii şi-au dat seama că acolo trebui să fixeze cipul.

Acest cip citeşte semnalele cerebrale şi le trimite calculatorului, care le recodifică sub forma unor semnale pe care muşchii le pot percepe. Apoi calculatorul trimite semnalele mânecii speciale, care conţine 200 de electrozi care stimulează muşchii şi îi fac să se mişte.

Cercetătorii au putut realiza un program şi algoritmi care permit descifrarea unor semnale variate, care corespund cu mai multe tipuri de mişcări.

Totuşi, sistemul este dificil de folosit, pentru că pacientul trebuie să se concentreze foarte mult. El trebuie să se bazeze doar pe vizualizarea mişcării, pentru că mâna lui nu percepe nicio senzaţie fizică.

„E ca şi când ai încerca să stai într-un picior după ce ai adormit”, explică medicul Jerry Mysiw.

Tehnologiile anterioare permiteau unor pacienţi paralizaţi să mişte braţe robotice prin puterea gândului. Neurobridge este primul sistem care le permite să-şi mişte propriile membre.

Experţii vor continua testarea noii tehnologii pe alţi pacienţi, iar ulterior ei speră că aparatul va putea fi adaptat şi pentru a trata bolnavi cu alte forme de paralizie, inclusiv cea provocată de traumatisme cerebrale şi atacuri cerebrale.

Sursa: Live Science