„Greaua moştenire” a vacanţelor la mare şi a altor obiceiuri: cum explică specialiştii creşterea abruptă a numărului de cazuri de cancer?
În Marea Britanie, factorii nocivi legaţi de stilul de viaţă au dus la sporirea considerabilă a numărului de cazuri de cancer la ficat, cancer al gurii, al rinichilor, al uterului şi al pieliii, între anii 2003 şi 2012 arată un raport al Office for National Statistics
Pentru toate formele de cancer, numărul cazurilor în Marea Britanie a crescut, parţial datorită îmbătrînirii populaţiei, dar specialiştii avertizează că, în rest, cauzele ţin în principal de stilul de viaţă.
O creştere alarmantă se înregistrează în cazul cancerului de ficat, iar experţii insistă asupra măsurilor pe care oamenii le pot lua pentru a reduce riscul acestei boli: renunţarea la fumat, limitarea consumul de alcool, prevenirea infectării cu hepatită C (practicând sexul protejat şi evitând utilizarea acelor de seringă în comun cu alte persoane.)
În ceea ce priveşte cancerul pielii, el este, pentru mulţi, o „moştenire” a concediilor pe litoral din tinereţe. La nivelul populaţiei, creşterea mare a numărului de cazuri de cancer al pielii are drept cauză majoră „explozia” turismului de masă în Europa, la sfârşitul anilor 1960, care a promovat vacanţele pe plaje însorite. Melanomul malign – cea mai gravă formă de cancer al pielii – este favorizat de expunerea puternică la razele ultraviolete din radiaţia solară (şi din instalaţiile de bronzat tip „solar”) şi adesea se dezvoltă lent, putând apărea la multă vreme după expunere, uneori după zeci de ani. Arsurile solare – consecinţă a expunerii exagerate la soare – favorizează apariţia acestui tip de cancer.
Şi numărul cancerelor gurii şi ale esofagului – favorizate de fumat şi consumul de alcool – a crescut în Marea Britanie, atât la bărbaţi (cu 50%), cât şi la femei (cu 46%).
John Newland, reprezentant al organizaţiei non-guvernamentale Macmillan Cancer Support, a reamintit că oamenii îşi pot reduce semnificativ riscul de a se îmbolnăvi de cancer făcând schimbări în stilul de viaţă: renunţând la fumat, reducând consumul de alcool, făcând mai multe exerciţii fizice, supraveghindu-şi greutatea corporală (deoarece obezitatea este un factor de risc major pentru apariţia anumitor forme de cancer, precum cancerul de sân).
Prof. Martin Wiseman, consilier în cadrul World Cancer Research Fund, estimase anterior că în Marea Britanie ar putea fi prevenite aproximativ 80.000 de cazuri de cancer în fiecare an, dacă britanicii ar mânca mai sănătos, şi-ar menţine o greutate normală şi ar face mai mult exerciţiu fizic.
Sursa: Mail Online