Junk food şi antibiotice: din cauza lor, o boală foarte chinuitoare devine tot mai răspândită

20 06. 2014, 00:00

Boala Crohn se întâlneşte mai ales în rândul adulţilor tineri; este caracterizată prin inflamarea mucoasei intestinale şi se manifestă prin diaree pe perioade lungi de timp, dureri abdominale, oboseală generalizată, sângerări rectale. Nu există niciun tratament care să o vindece, dar poate fi ţinută sub control cu ajutorul unor tratamente medicamentoase şi al unor măsuri legate de stilul de viaţă. În Marea Britanie, aproximativ trei sferturi dintre cei care suferă de boala Crohn au nevoie, la un moment dat în cursul vieţii, de o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unor porţiuni de intestin grav vătămate de inflamaţia cronică.

Unul dintre factorii care favorizează apariţia bolii este alimentaţia necorespunzătoare, afirmă dr. Sally Mitton, gastroenterolog la St George’s Hospital din Londra. Consumul de hrană nesănătoasă – aşa-numita „junk food” – favorizează apariţia acestei maladii, deşi mecanismul acestei corelaţii nu este cunoscut; medicii cred că această alimentaţie nesănătoasă, de obicei bogată în grăsimi saturate, amplifică riscul la cei cu o sensibilitatea genetică mai mare la această boală. Dr. Mitton spune că există multe gene care pot predispune o persoană la apariţia bolii.

Un alt factor favorizant pare a fi consumul ridicat de antibiotice, mai ales la vârste tinere.

Atât în cazul maladiei Crohn, cât şi al colitei ulcerative (sau rectocolita ulcero-hemoragică), o boală înrudită (ambele făcând parte din familia bolilor inflamatorii intestinale – BII), microbiomul intestinal este puternic afectat, crescând proporţia bacteriilor dăunătoare şi scăzând cea a bacteriilor „bune”.

Nu toţi medicii cred că alimentaţia este o cauză principală a creşterii numărului de cazuri de maladie Crohn: un purtător de cuvânt al organizaţiei Crohn’s and Colitis UK spune că se înregistrează mulţi pacienţi cu BII care aveau o alimentaţie sănătoasă şi că mărirea prevalenţei acestor maladii s-ar putea datora mai multor cauze, printre care şi accentuarea, sub influenţa unor factori externi, a unei tendinţe determinate genetic.

ŞI în România, frecvenţa maladiei Crohn este în creştere.

Sursa: Mail Online