S-a încheiat prima etapă a campaniei de ecologie şi mediu „EcoAtitudine=Responsabilitate, Informaţie, Actiune“, ediţia 2014.
Şcolile câştigătoare din Municipiul Ploieşti au fost premiate în cadrul unei Festivităţi, care s-a desfăşurat la 4 iunie, la Sala EUROPA a Consiliului Judeţean Prahova în prezenţa autorităţilor de mediu judeţene şi a partenerilor implicaţi în campanie.
Şcoala Gimnazială ”G. E. Palade ” şi-a adjudecat concursul „Reciclarea EcoAtitudine”. Premiul, constând într-o tablă magnetică Smart, a fost înmânat responsabilului de proiect, respectiv profesoarei Aurelia Burlan. Pe a doua poziţie s-a clasat Şcoala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu”, câştigătoare a unui panou portabil de baschet, al treilea loc fiind adjudecat de Şcoala ”Sfântul Vasile” premiul constând într-un ecran de proiecţie de ultimă generaţie.
Concursul „Agentul EcoAtitudine”, o provocare pentru cadrele didactice implicate în campanie, a fost câştigat de Cristina Marin, Profesor Coordonator de la scoala gimnazială ”Sfântul Vasile” din Ploieşti
EcoAtitudine a implicat în cadrul primei etape din acest an peste 33.000 de mii de elevi care au contribuit direct la crearea unei lumi mai bune, numeroşi parteneri, instituţii publice, operatori de salubritate, 49 de şcoli şi s-a desfăşurat în 6 judeţe: Ilfov, Teleorman, Prahova, Argeş, Buzău, Vrancea şi Bucureşti.
În această primă etapă a campaniei au fost implicaţi peste 33.000 de elevi care au colectat peste 57.379 de kilograme de deşeuri reciclabile.
Campania „EcoAtitudine=Responsabilitate, Informaţie, Actiune“, se adresează elevilor din învăţământul primar şi gimnazial, şi vizează colectarea selectivă de către elevi a deşeurilor din hârtie-carton, plastic, PET, aluminiu, sticlă.
Campania „EcoAtitudine” presupune implicarea elevilor şi profesorilor în activităţi de voluntariat şi urmăreşte prevenţia, care reprezintă chintesenţa menţinerii unui climat sănătos pentru noi şi generaţiile viitoare.
Obiectivele campaniei: dezvoltarea unor noi atitudini faţă de mediul înconjurător prin conştientizarea legăturii dintre sănătatea individuală şi mediu.
Campania EcoAtitudine se derulează sub egida Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a Gărzii Naţionale de Mediu şi se bucură în această prima etapă a anului 2014 de sprijinul a peste 50 de parteneri financiari şi media.
Parteneri: Eurosun Management & Consulting SRL; Rafinăria Petrotel-Lukoil SA, Automobile Dacia SA, Compania de Apă Buzău, Apa Nova Ploieşti SA, Ecosud SRL, HOBAS Pipe Systems SRL, Sota Grup 21 SRL, Total Waste Recycling SRL, Apa Nova Bucureşti, Methalux Foundry SRL,Greentech SA, Stericycle SRL Asociaţia Terra Iris Green.
Instituţii partenere: Inspectoratele şcolare judeţene Argeş, Buzău, Prahova, Vrancea.
Reamintim că„EcoAtitudine = Responsabilitate, Informaţie, Actiune” se desfăşoară în două etape anuale şi vizează conştientizarea elevilor de gimnaziu asupra importanţei colectării selective a deşeurilor, un domeniu în care România atrage semnale din ce în ce mai negative din partea comunităţilor europene.
Eforturile noastre comune ne-au arătat, de-a lungul celor patru ani de implementare a proiectului în şcolile românesti, că reacţiile pozitive vin tocmai din partea copiilor noştri. Este o realitate pe care nu o poate contesta absolut nimeni, iar rezultatele campaniei EcoAtitudine vorbesc de la sine
Pentru detalii vă stau la dispoziţie la următoarele coordonate:
Cosmina MIHAI,
Proiect EcoAtitudine
0218.919.598; 0737.168.832