Câte aluniţe ai? Cercetătorii au descoperit o legătură între numărul aluniţelor de pe braţe şi riscul unui cancer tipic feminin
Femeile care aveau cel puţin 15 aluniţe pe braţul stâng aveau şanse cu 35% mai mari de a fi diagnosticate cu cancer de sân, comparativ cu femeile care nu aveau niciuna.
Analiza a avut în vedere date colectate timp de 20 de ani, referitoare la 74.523 asistente medicale din SUA şi 89.902 profesoare din Franţa.
Studiul a fost condus de dr. Jiali Han, de la Indiana University, SUA, şi publicat în jurnalul Public Library Of Science Medicine.
Hormonii de sex par să joace un rol în această conexiune, spun autorii studiului. Într-un subgrup de femei aflate în perioada de post-menopauză, cele care aveau şase sau mai multe aluniţe pe un braţ aveau niveluri sanguine mai înalte de hormoni estrogeni şi de testosteron, comparativ cu femeile care nu aveau aluniţe pe braţe.
Faptul este semnificativ, deoarece se cunoaşte faptul că unele cancere de sân sunt favorizate de hormoni. Aceasta ar putea explica faptul că, în perioada studiului, numărul cazurilor de cancer de sân apărute la femeile cu multe aluniţe pe braţe a fost mai mare decât la femeile fără aluniţe.
Autorii studiului recunosc, totuşi, că, deşi numărul de aluniţe ar fi, teoretic, un indicator al riscului de cancer mamar, pentru moment nu este clar în ce mod ar putea fi utilizată în practică această corelaţie.
Sursa: Mail Online