„Explorarea spaţială cu echipaje umane este sortită eşecului!”. De ce cred experţii americani acest lucru?
„Continuarea abordării actuale a NASA, care dezvoltă un sistem de lansare şi o capsulă pentru a zbura în spaţiu dincolo de orbita terestră, continuând să exploateze aproape de una singură Staţia Spaţială Internaţională (ISS) până la jumătatea anilor 2020, cu un buget care nu acoperă inflaţia, este o invitaţie la eşec şi deziluzii„, au scris autorii acestui document de 286 de pagini întocmit de National Research Council.
Potrivit AFP, Agenţia spaţială americană (NASA) nu a dat publicităţii calendarul viitoarelor sale lansări, dar principala ei ambiţie este de a trimite astronauţi în spaţiu pentru a „captura” un asteroid, înainte de a ajunge pe Marte.
În plus, afirmă acelaşi comitet de experţi independenţi, această situaţie „poate duce la pierderea percepţiei internaţionale pe termen lung potrivit căreia Statele Unite reprezintă naţiunea spaţială dominantă”.
„Statele Unite sunt un lider în explorarea spaţială cu echipaje umane de peste 50 de ani, iar activităţile noastre pe orbita terestră alături de partenerii noştri se încheie odată cu finalizarea proiectului ISS”, a subliniat Jonathan Lunine, directorul Centrului de cercetări spaţiale de la Universitatea Cornell, copreşedinte al comitetului care a redactat acest raport.
„În calitatea de naţiune, trebuie să decidem acum în ce fel ne vom angaja în explorarea spaţială cu echipaje umane dincolo de orbita terestră şi într-o manieră durabilă”, a adăugat el.
„Printre puţinele destinaţii posibile, cum ar fi o întoarcere pe Lună, cea mai îndepărtată şi dificilă este misiunea de a plasa oameni pe Marte, iar acesta ar trebui să fie obiectivul nostru fundamental. Toate programele spaţiale ale partenerilor noştri potenţiali tind spre acest obiectiv”, a subliniat acelaşi cercetător.
Însă, pentru ca explorarea umană să avanseze în spaţiul îndepărtat, va fi nevoie de decenii şi de câteva sute de miliarde de dolari, estimează raportul.
Deşi autorii nu fac nicio recomandare bugetară, ei consideră că nu va exista nicio posibilitate reală de a trimite astronauţi pe Marte cu bugetul american actual.
„Comitetul nostru a ajuns la concluzia că tot programul de explorare cu echipaje umane va avea nevoie nu doar de un buget adecvat, ci şi de un sprijin din partea conducătorilor naţiunii”, a spus Mitchell Daniels, rectorul Universităţii Purdue, copreşedinte al comitetului de experţi, într-o critică adusă preşedintelui Barack Obama şi Congresului american.
„Un astfel de angajament nu trebuie să îşi schimbe direcţia după fiecare alegeri, pentru că politicienii noştri sunt esenţiali pentru punerea în practică a investiţiilor durabile ale ţării, în domeniul zborurilor spaţiale cu echipaje umane la bord”, a adăugat el.
Raportul estimează că succesul unui astfel de program va avea nevoie de un consens naţional asupra obiectivelor sale şi de o cooperare internaţională, inclusiv cu China, considerată de Washington drept un rival.
Autorii documentului propun de asemenea trei abordări potenţiale pentru cucerirea planetei Marte, iar două dintre acestea prevăd o revenire prealabilă a americanilor pe Lună.
Ei consideră că revenirea pe suprafaţa Lunii va favoriza o cooperare internaţională, dat fiind interesul pe care această destinaţie îl generează în rândul altor naţiuni. În plus, acest proiect ar permite punerea la punct a tehnologiilor de coborâre lentă pe solul lunar şi a modulelor de locuit, utile pentru viitoarele misiuni pe Marte.
Administraţia Obama sprijină şi o misiune către un asteroid, înainte de a trimite astronauţi pe Marte. Barack Obama a renunţat la ideea unei reveniri pe Lună în 2010, considerată prea costisitoare, care figura în programul de cucerire a planetei roşii aprobat de predecesorul său, George W. Bush.
Dar, Academia de ştiinţe americană este de părere că o „capturare” a unui asteroid va necesita numeroase tehnologii fără utilitate pentru misiunile de pe Marte.
Reacţionând faţă de acest raport critic, NASA a spus că a făcut „deja progrese importante în programul ce vizează cucerirea planetei Marte şi va continua în această direcţie”.
„Acest raport este probabil cel mai franc în legătură cu faptul că noi nu avem un obiectiv clar enunţat în programul nostru de explorare spaţială cu echipaje umane”, a declarat John Logsdon, fostul director general de la Space Policy Institute din Washington. „Nu cred însă că acest raport va schimba ceva”, a adăugat el.