Se credea că există 27 de elemente necesare vieţii pe Pământ. Acum a fost descoperit cel de-al 28-lea!
Oamenii de ştiinţă ştiau că există 27 de elemente chimice, din cele 92 care sunt întâlnite în mod natural în univers, care sunt esenţiale pentru viaţa umană. Acum, cercetătorii au descoperit al 28-lea element care joacă un rol esenţial pentru dezvoltarea ţesuturilor în toate animalele, de la creaturile acvatice primitive până la oameni: bromul.
„Fără brom, nu există animale. Aceasta este descoperirea”, a explicat Billy Hudson, profesor de medicină în cadrul Universităţii Vanderbilt. Studiul care confirmă această descoperire a fost publicat în jurnalul ştiinţific Cell.
Specialiştii de la Universitatea Vanderbilt au arătat că musculiţele de oţet decedau atunci când bromul era eliminat din dieta lor, însă supravieţuiau dacă acest element chimic era adăugat la loc în dieta lor.
Cercetătorii afirmă că această descoperire prezintă implicaţii importante pentru afecţiunile umane, mai ales în cazul oamenilor ce suferă de probleme la rinichi. Oamenii de ştiinţă afirmă că suplimentarea cu brom ar putea îmbunătăţi sănătatea persoanelor care au nevoie de dializă şi a celora ce sunt nevoiţi să apeleze la nutriţie parenterală totală.
Sursa: Universitatea Vanderbilt