Câini care sforăie, papagali care cârâie, pisici care umblă noaptea prin casă, animale bolnave sau care au nevoie să fie scoase frecven tafară pentru a urina – animalele de casă, deşi aduc multă bucurie, pot totuşi să îşi epuizeze stăpânii, împiedicându-i să se odihnească noaptea.
Unii posesori de animale ajung atât de epuizaţi de oboseală, încât vin la doctor pentru ajutor, spun experţii Clinicii Mayo.
În anul 2013, aproximativ 10% dintre pacienţii posesori de animale şi care au venit la clinică pentru tratarea problemelor lor de somn au dat vina, cel puţin parţial, pe animalele lor de casă, care îi împiedicau să doarmă normal .
În anul 2002, numai 1% dintre pacienţii centrului de tratament al somnului din cadrul clinicii raportau această problemă.
Cele mai mari dificultăţi le au persoanele care au animale foarte răsfăţate, precum şi cele care au mai multe animale de companie.
Autorul studiului care a analizat aceste date, dr. Lois Krahn, psihiatru, spune că un număr crescând de pacienţi afirmă că animalele de casă le tulbură somnul, iar situaţia ar putea fi legată de numărul tot mai mare de case unde există mai multe asemenea animale.
Specialistul recomandă ca, în cazul pacienţilor care vin la medic plângându-se de oboseală şi probleme cu somnul, medicul să investigheze dacă nu cumva există animale de companie care să aibă o contribuţie la această situaţie şi să exploreze, împreună cu pacienţii, căile prin care ea ar putea fi corectată.
Sursa: Mail Online