Într-un articol intitulat „How do you kill 86 mammoths?”, publicat în Quaternary International, prof. Shipman arată că locuri în care erau adunate rămăşiţe ale unui număr foarte mare de mamuţi – uneori sute de exemplare – au apărut brusc în număr mare în centrul şi estul Eurasiei, acum 45.000 – 15.000 de ani.
Deşi mamuţii fuseseră vânaţi şi înainte, această apariţie bruscă a unui mare număr de rămăşiţe arată că, la vremea aceea, s-a petrecut o schimbare: oamenii au devenit mult mai eficienţi în vânarea acestor animale.
Un studiu anterior, condus de Mietje Germonpré de la Institutul Belgian Regal de Ştiinţe Naturale, arătase că resturile de carnivore găsite în siturile respective nu aparţineau unor lupi, cum se crezuse înainte, ci unor câini domestici.
Pe baza acestei descoperiri, prof. Shipman presupune că, în perioada în care au apărut în număr mare acumulările de oase de mamut şi colibele construite din oasele acestora, oamenii au început să vâneze ajutaţi de câini, care goneau şi încolţeau vânatul, explicîndu-se astfel creşterea remarcabilă a eficienţei vânătorii.
Sursa: Science Daily