Cum influenţează parfumul frumuseţea femeilor? Oamenii de ştiinţă au descoperit un lucru fascinant

30 05. 2014, 12:47

Unui număr de 18 tineri adulţi, dintre care două treimi erau femei, le-au fost arătate fotografii ale feţelor a 8 femei. Concomitent, în încăpere au fost introduse 5 feluri de mirosuri, câte unul odată. Mirosurile erau produse cu ajutorul unui amestec de ulei de peşte (cu miros neplăcut) şi ulei de trandafir (cu  miros plăcut), concentraţiile lor variind, astfel încât mirosul devenea plăcut în diferite grade.

Participanţii au fost rugaţi să evalueze gradul de atractivitate şi vârsta femeilor din imagini, precum şi cât de plăcut li se părea mirosul.

Cercetătorii de la Monell Chemical Senses Center şi compania Unilever au constat, astfel, că gradul de atractivitate a feţelor femeilor, perceput de participanţi, era influenţat de cât de plăcut li se părea mirosul din cameră. 

Feţele femeilor păreau mai atrăgătoare în prezenţa unui miros plăcut. Atractivitatea mirosului şi atractivitatea chipului erau, aşadar, integrate într-o evaluare emoţională combinată, spun cercetătorii.

În schimb, evaluarea vârstei nu pare a fi influenţată de miros: mirosul plăcut nu le făcea pe femeile din fotografii să pară  mai tinere, ci doar mai frumoase. 

Se crede că această diferenţă apare deoarece evaluarea gradului de atractivitate ar fi un proces emoţional, pe când evaluarea vârstei ar fi un proces cognitiv, raţional.

Cercetătorii intenţionează ca, în continuare, să afle dacă aceste descoperiri sunt valabile şi  atunci când e vorba despre evaluarea gradului de atractivitate a feţelor masculine.

Sursa: Mail Online