Home » D:News » 6 lucruri pe care le faci zilnic şi care îţi afectează grav sănătatea

6 lucruri pe care le faci zilnic şi care îţi afectează grav sănătatea

6 lucruri pe care le faci zilnic şi care îţi afectează grav sănătatea
Publicat: 30.05.2014
Unele activităţi zilnice, pe care le considerăm inofensive, ne pot afecta sănătatea la fel de mult ca viciile precum fumatul sau consumul de alcool.

Publicaţia Medical Daily a trecut în revista 6 obiceiuri care au un impact negativ asupra vieţii voastre, deşi noi nici nu ne dăm seama de asta.

1. Statul îndelungat pe scaun

Mulţi dintre noi petrec mult timp aşezaţi la birou, în faţa unui calculator. Cercetările au demonstrat că perioadele îndelungate în care stăm pe scaun cresc riscul de boli cardiace, diabet, depresie şi chiar anumite tipuri de cancer.

Puţini dintre noi ştiu că efectele negative ale unei perioade de peste 8 ore în care stăm pe scaun nu pot fi înlăturate prin exerciţii fizice.

Medicul Travis Sauders precizează că acest lucru este valabil şi în cazul fumatului – este tot un obicei nociv, chiar dacă facem sport.

Statul în şezut, o poziţie nenaturală pentru corpul uman, reduce fluxul de sânge spre picioare şi în timp duce la încovoierea coloanei vertebrale.

Un studiu la care au participat 17.000 de canadieni timp de 12 ani a demonstrat că persoanele care stăteau mult timp în şezut, indiferent de greutate, activitate fizică, vârstă sau sex, aveau o speranţă de viaţă mai redusă.

2. Pantofi inconfortabili, genţi şi sutiene prost alese

Femeile care poartă pantofi incomozi de dragul modei cred că au de suferit doar câteva ore, însă efectele se văd pe termen lung.

Pantofii prost aleşi vor duce la dureri de spate, iar sutienele prea mici pot provoca iritaţii ale pielii sau chiar tulburări gastrointenstinale, cum este sindromul de colon iritabil.

La fel, o geantă de umăr prea grea va provoca dureri de spate, de aceea Asociaţia Americană a Chiropracticienilor recomandă femeilor să nu care mai mult de 10% din greutatea corpului.

Medicul Michael Perry, de la Laser Spine Institute, avertizează că pantofii incomozi cresc riscul unor probleme la coloană care pot fi rezolvate doar prin chirurgie.

În plus, pantofii cu toc prea înalt pot duce la căzături, glezne scrântite şi chiar la degenerare a încheieturilor.

3. Folosirea îndelungată a tabletei sau smartphone-ului

Timpul îndelungat pe care îl petrecem stând aplecaţi asupra acestor dispozitive mobile duce la o postură incorectă, cocoşată, care afectează şi tinerii, nu doar persoanele în vârstă.

Un studiu recent, la care au participat tineri de 18-24 de ani din Marea Britanie, a demonstrat că 84% dintre ei sufereau de dureri lombare din cauza posturii incorecte.

Şi gâtul suferă din cauza acestui obicei. Problemele apar mai ales atunci când trimitem multe mesaje. Se acumulează o tensiune musculară şi creşte riscul de hernie de disc sau de afectare a nervilor din această regiune a corpului.

4. Somnul insuficient

Medicii recomandă între 7 şi 9 ore de somn pe noapte pentru un adult sănătos. Din păcate, un studiu realizat în Statele Unite a arătat că aproximativ 40 de milioane de oameni nu dorm suficient din cauza programului zilnic prea încărcat.

Privarea de somn creşte riscul de obezitate, dar afectează şi dezvoltarea neurologică. Un studiu realizat de Universitatea Uppsala din Suedia a arătat că o singură noapte fără somn creşte producţia unor molecule care sunt semnul unor distrugeri la nivel cerebral.

5. Somnul de la prânz

Deşi poate fi o soluţie bună pentru a creşte productivitatea la muncă, pauza de somn de la prânz poate fi dăunătoare. Ideal ar fi să dormim doar 30 de minute, pentru ca organismul nostru că nu intre în fazele mai profunde de somn.

Cercetările realizate de European Prospective Investigation Into Cancer au arătat că persoanele care dorm ziua mai mult de 1 oră au un risc cu 32% mai mare să moară prematur.

6. Consumul de sucuri dulci

Chiar dacă toţi ştim că aceste băuturi nu sunt considerate sănătoase, riscul este mai mare decât putem bănui. Cei care beau zilnic o  singură cutie de suc îşi cresc cu 20% riscul de a suferit un atac de cord, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Harvard.

De asemenea, cele 10 linguriţe de zahăr care se regăsesc într-o cutie de suc pot duce la probleme pulmonare, cum este astmul.

În plus, consumul regulat de sucuri dulci, chiar dacă este limitat la o singura doză pe zi, poate duce la diabet şi obezitate.

Sursa: Medical Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
O companie a realizat primul zbor civil supersonic de la Concorde încoace
O companie a realizat primul zbor civil supersonic de la Concorde încoace