Home » D:News » Cercetătorii au descoperit o proteină care ar putea fi utilizată într-un vaccin contra malariei

Cercetătorii au descoperit o proteină care ar putea fi utilizată într-un vaccin contra malariei

Cercetătorii au descoperit o proteină care ar putea fi utilizată într-un vaccin contra malariei
Publicat: 24.05.2014
Oamenii de ştiinţă au descoperit o proteină care declanşează sinteza anticorpilor ce împiedică înmulţirea paraziţilor vinovaţi de apariţia malariei, potrivit unui studiu publicat joi în revista americană Science, informează AFP.

Această reacţie imunitară ar putea permite dezvoltarea unui vaccin capabil să protejeze organismul contra celor mai acute forme ale acestei maladii, care cauzează peste 600.000 de decese pe an, mai ales în rândul tinerilor din Africa subsahariană.

Această proteină (sau antigen), denumită „PfSEA-1”, a fost asociată cu o reducere a numărului de paraziţi la numeroşi copii şi adulţi în regiunile Africii în care malaria este endemică.

Şoarecii expuşi la această proteină într-un vaccin experimental au înregistrat şi o scădere a concentraţiei de paraziţi din sânge.

Descoperirea acestei proteine ar putea fi un aport esenţial pentru grupul foarte limitat al moleculelor folosite în prezent în vaccinurile experimentale contra malariei, consideră cercetătorii de la National Institute of Allergy and Infectious Diseases (NIAID), autorii studiului.

Aceşti antigeni blochează paraziţii, transmişi iniţial de femelele de ţânţari, în interiorul globulelor roşii şi îi împiedică să se înmulţească.

Populaţiile care trăiesc în zonele unde malaria este endemică dezvoltă adeseori pe cale naturală reacţii imunitare protectoare, care pot să limiteze concentraţiile de paraziţi în sânge. Acest fapt limitează riscul de declanşare a febrei ridicate şi a altor simptome severe.

În acest studiu, oamenii de ştiinţă au folosit eşantioane de sânge provenind de la copii tanzanieni în vârstă de doi ani care erau fie rezistenţi, fie sensibili la malarie.

După analize genetice şi o serie de teste de laborator, cercetătorii au putut să identifice antigenul PfSEA-1 şi să confirme că el opreşte infectarea cu paraziţii malariei, după ce aceştia au intrat în globulele roşii.

Savanţii au vaccinat cinci grupuri de şoareci cu acest nou antigen şi au constatat că toţi prezentau concentraţii scăzute de paraziţi. Subiecţii vaccinaţi supravieţuiesc deci mai mult timp decât cei nevaccinaţi.

În plus, autorii acestui studiu au măsurat concentraţiile de anticorpi din eşantioane de plasmă sangvină provenind de la 453 copii tanzanieni. Cercetătorii nu au depistat niciun caz de paludism grav în perioada în care sângele pacienţilor prezenta niveluri detectabile ale anticorpului PfSEA-1.

Totodată, cercetătorii au analizat eşantioane de plasmă sangvină de la 138 de băieţi şi bărbaţi adulţi cu vârste cuprinse între 12 şi 35 de ani care trăiesc în zonele în care paludismul este endemic, în Kenya, şi au descoperit că aceia care prezentau urme detectabile din acest anticorp aveau concentraţii ale paraziţilor cu 50% mai scăzute decât cei fără PfSEA-1.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit
Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul
Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul
Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru
Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru
De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare
De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare