Pericolul experimentelor de laborator. Savanţii modifică genetic virusuri mortale, care pot declanşa o pandemie
Epidemia de gripă porcină, care a reapărut brusc în 1977, după ce nu se mai înregistrase niciun caz timp de 20 de ani, a fost provocată de un accident de laborator.
Asemenea incidente sunt foarte rar, dar, când se întâmplă, efectele pot fi devastatoare. Recent, cercetătorii au reuşit să modifice virusul gripei aviare, H5N1, astfel încât să se transmită direct de la om la om.
Savanţii spun că aceste experimente sunt esenţiale pentru a înţelege mai bine acest virus şi pentru a obţine vaccinuri mai bune.
În decursul timpului au mai fost accidente de laborator. În anul 2003 un angajat de la un laborator din Singapore s-a infectat accidental cu SARS, iar în 2004 un savant rus a murit după ce s-a înţepat cu un ac contaminat cu Ebola.
În aprilie, Institutul Pasteur din Paris a pierdut 2.000 de doze de SARS, iar în martie Laboratorul Galveston din Texas a declarat pierdută o fiolă cu virusul Guanarito, care provoacă hemoragii interne.
De aceea, comunitatea ştiinţifică este mereu împărţită între cei care se tem de o pandemie care ar putea începe în urma unei gafe de laborator şi cei care vor ca aceste virusuri periculoase să fie studiate şi păstrate în continuare.
Variola a fost eradicată, dar mai există două mostre de virus, unul într-un laborator din Rusia şi altul în Statele Unite, iar unii cercetători cer distrugerea lor, de teama bioterorismului.
Nu există tratament pentru această boală şi aproximativ o treime din cei contaminaţi mor, iar restul rămân cu cicatrici oribile.
William Schaffner, directorul secţiei de medicină preventivă de la Universitatea Vanderbilt din Nashville, se întreabă dacă nu cumva aceste virusuri ar putea fi eliberate în rândul populaţiei. Prin urmare, experţii vor decide în aceste zile dacă cele două mostre de variolă vor fi distruse.
Din fericire, virusurile care au scăpat până acum din laboratoare nu au declanşat o pandemie pentru că nu erau foarte contagioase.
În privnţa testelor care se fac acum pe virusul H5N1 modificat genetic şi transmisibil între mamifere, cercetătorii care se ocupă de proiect asigură că nu există un pericol, pentru că lucrează într-un mediu foarte sigur.
Sursa: The Atlantic