Cum ne poate proteja un pahar de vin pe zi de carii? Descoperirea neaşteptată a cercetătorilor
Studii mai vechi au sugerat că polifenolii, extractul din sâmburi de struguri şi vinul au capacitatea de a opri dezvoltarea bacteriană, iar alte studii au arătat că vinul roşu poate proteja dinţii de carii, însă anumite cercetări au arătat că vinul alb este mai periculos pentru dinţi din cauza conţinutului ridicat de acizi, care pot eroda smalţul.
În această nouă cercetare, M. Victoria Moreno-Arribas şi colegii săi au vrut să înţeleagă mai bine legătura dintre vin şi lupta împotriva cariilor. În acest studiu publicat în The Journal of Agricultural and Food Chemistry, cercetătorii au crescut culturi de bacterii responsabile pentru afecţiunile dentare sub formă de biofilm şi apoi le-au scufundat în diferite lichide, printre care vin roşu fără alcool, vin roşu amestecat cu extract de sâmburi de struguri şi în apă cu 12% etanol pentru a vedea care sutn efecte. Oamenii de ştiinţă au observat că vinul roşu, cu sau fără alcool, şi vinul roşu amestecat cu extract de sâmburi de struguri aveau şanse mai mari de a ucide bacteriile. Desigur, nu se poate trage o concluzie fermă până când experimentul nu este repetat şi pe oameni.
Oamenii de ştiinţă au concluzionat că polifenolii, nişte compuşi prezenţi în vinul roşu, reprezintă elementul care face diferenţa. Aceşti compuşi pot bloca abilitatea bacteriei streptococcus mutans (o bacterie prezentă în gurile noastre) de a produce glucani, ce sunt descompuşi din zahărul pe care îl consumăm. Glucanii permit bacteriilor să se ataşeze de dinţii noştri şi să le distrugă suprafeţele. Prevenind producerea de glucani, polifenolii permit bacteriilor „bune” din gurile noastre să prospere şi să prevină distrugerea dinţilor de către bacteriile „rele”.
Cercetătorii au arătat în alte studii mai vechi că şi afinele conţin un nivel similar de polifenoli. Totuşi, în ciuda acestor dovezi în favoarea vinului şi a afinelor, este important de subliniat că sucurile de afine conţin mult zahăr care poate anula beneficiile polifenolilor, iar vinul roşu poate păta la rândul său dinţii.
Totuşi, acest studiu sugerează că ar fi mai bine să abandonăm obiceiul de a consuma sucuri dulci în favoarea apei şi a unui pahar de vin pe zi, cel puţin până când oamenii de ştiinţă reuşesc să dezvolte un tratament bazat pe polifenoli pentru a combate cariile.
Sursa: Medical Daily