Home » D:News » Am putea trăi cu 50% mai mult decât în prezent? A fost descoperită o substanţă care prelungeşte viaţa în mod spectaculos

Am putea trăi cu 50% mai mult decât în prezent? A fost descoperită o substanţă care prelungeşte viaţa în mod spectaculos

Publicat: 17.05.2014
Un compus chimic măreşte considerabil durata vieţii, cel puţin la micii viermi nematozi utilizaţi ca animale de laborator în acest nou studiu. Exemplarele cărora li s-a administrat compusul – numit alfa-ketoglutarat – au trăit cu 50% mai mult decât în mod obişnuit, iar cercetătorii spun că substanţa interferează cu procesele de producere a energiei la nivel celular şi imită efectele unei restricţii calorice severe. Totuşi, autorii studiului avertizează că rezultatele sunt valabile pentru nematozii studiaţi, nu neapărat şi pentru oameni, în cazul acestora fiind necesare studii mult mai aprofundate.

Viermii nematozi Caenorhabditis elegans care au fost trataţi cu alfa-ketoglutarat au trăit cu 50% mai mult şi erau mult mai vioi şi mai viguroşi, la o vârstă înaintată, decât semenii lor care nu primiseră această substanţă, arată rezultatele studiului, publicate în Nature. Cercetările au fost realizate de oamenii de ştiinţă de la University of California – Los Angeles.

Alfa-ketoglutaratul este o componentă a căii metabolice numite ciclul acidului tricarboxilic, parte a procesului de generare a energiei în celule. Compusul poate inhiba o enzimă esenţială numită ATP-sintaza, care catalizează formarea ATP (adenozin-trifosfat), substanţa ce reprezintă  „combustibilul” care asigură energia celulară. Inihibând ATP-sintaza, alfa-ketoglutaratul reduce sinteza ATP, micşorând astfel producţia de energie la nivelul organismului.

Cercetătorii au presupus că reducerea producţiei de energie ar imita efectele unei alimentaţii sărace în calorii, care poate prelungi viaţa la unele specii de animale, după cum au arătat studii anterioare. Ca un argument în plus, autorii studiului au arătat că restricţia calorică măreşte nivelul de alfa-ketoglutarat.

Dar, deşi rezultatele sunt promiţătoare, e nevoie de studii aprofundate, pe termen lung, pe animale mai asemănătoare omului, pentru a înţelege potenţialul alfa-ketoglutaratului.

De altfel, reducerea capacităţii corpului de a produce energie poate avea efecte neplăcute, precum oboseala musculară, care reduce forţa muşchilor.  

Oricum, însă, datele privind corelaţia dintre alfa-ketoglutarat şi longevitate, deşi foarte interesante, sunt totuşi limitate la studii de scurtă durată pe viermi nematozi, avertizează Matt Kaeberlein, un specialist în studiul îmbătrânirii la University of Washington din Seattle, SUA.

Oamenii nu ar trebui să se grăbească să ia suplimente de alfa-ketoglutarat, în speranţa de a trăi mai mult; e prea devreme pentru a spune că această substanţă e un medicament împotriva îmbătrânirii, spune el.

Sursa: Nature

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor