Doi pinguini gay au adoptat un ou abandonat şi în prezent cresc împreună puiul (FOTO)
Cei doi pinguini Humboldt, cărora îngrijitorii lor le spun Jumbs şi Kermit, au adoptat puiul unei femele, Isobel, care a fost nevoită să îşi abandoneze oul pentru a pleca în căutarea hranei.
Acesta a fost cel de-al doilea ou primit de Jumbs şi Kermit, după ce la prima tentativă, anul trecut, puiul nu a reuşit să eclozeze. În acest an, primul lor pui a eclozat pe 12 aprilie.
Puiul, un mascul, nu a primit deocamdată un nume.
În mod tradiţional, îngrijitorii de la grădinile zoologice şi parcurile naturale nu acordă nume puilor imediat după naştere, preferând să aştepte o perioadă, în cazul în care aceştia nu supravieţuiesc. În acest caz, însă, purtătorul de cuvânt de la Wingham Willdlife Park a declarat pentru MailOnline că puiul de pinguin se simte „cu adevărat foarte bine”, iar îngrijitorii sunt optimişti în privinţa evoluţiei sale.
În cazul naşterilor precedente, reprezentanţii acestui parc natural din Marea Britanie au lansat concursuri pe pagina oficială de Facebook în care internauţii sunt invitaţi să aleagă numele puilor de la Wingham Wildlife Park. Ei intenţionează să facă acelaşi lucru şi pentru puiul de pinguin adoptat.
Masculii Jumbs şi Kermit au decis să formeze o pereche în anul 2012 şi de atunci trăiesc împreună.
La rândul ei, femela Isobel depune un ou în fiecare an, cu partenerul ei de viaţă Hurricane, însă Hurricane refuză să clocească, obligând-o astfel pe Isobel să îşi abandoneze oul pentru a merge după hrană.
Angajaţii de la Wingham Wildlife Park au intervenit din acest motiv în momentul în care Isobel şi-a abandonat oul, pe care l-au oferit cuplului de pinguini gay.
Într-un anunţ făcut pe pagina de Facebook, purtătorul de cuvânt al parcului a declarat: „Kermit şi Jumbs sunt doi pinguini de acelaşi sex care au decis să formeze o pereche în urmă cu doi ani. Deşi nu pot să se reproducă, în acest an le-am dat un ou, care fusese abandonat de una dintre femelele noastre. De atunci, Kermit şi Jumbs au clocit pe rând, iar puiul, în vârstă de o lună, ne arată că aceşti pinguini sunt excelenţi părinţi-surogat, iar eu îndrăznesc să afirm că ei sunt cei mai buni părinţi din rândul pinguinilor pe care îi avem în parcul nostru”.
Surse: Mediafax, Daily Mail, Wingham Wildlife Park