Ajuns în 2014 la a zecea ediţie, Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanţi. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai – Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).
Anul acesta, pe 17 mai, la Noaptea Muzeelor participă peste 150 de instituţii muzeale şi organizaţii de cultură şi educaţie din aproximativ 50 de localităţi din România.
Muzee, case memoriale, colecţii private, săteşti şi parohiale vor fi deschise publicului pentru vizite gratuite şi evenimente speciale în noaptea de 17 spre 18 mai, în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Turda, Ciucea, Sibiu, Cristian, Sibiel, Sălişte, Galeş, Tilişca, Poiana Sibiului, Jina, Arad, Aiud, Alba-Iulia, Baia Mare, Bacău, Oneşti, Botoşani, Braşov, Bran, Caransebeş, Constanţa, Sfântu Gheorghe, Galaţi, Giurgiu, Piteşti, Goleşti, Târgu-Jiu, Târgu-Cărbuneşti, Deva, Hunedoara, Iaşi, Hârlău, Mirceşti, Ruginoasa, Oradea, Ploieşti, Sinaia, Râmnicu-Sărat, Reşita, Slobozia, Târgovişte, Tîrgu Mureş, Alexandria, Roşiorii de Vede.
Lista muzeelor şi instituţiilor înscrise este accesibilă pe site-ul www.noapteamuzeelor.ro, cu detalii despre programele şi manifestările pregătite pentru această ocazie.
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) coordonează şi în acest an evenimentul la nivel naţional şi organizează circuite muzeale în Bucureşti, Timişoara (în premieră) şi Cluj, în cadrul proiectului „Noaptea Muzeelor 2014: Aceeaşi noapte, scenarii diferite”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Astfel, în cele trei oraşe, vizitatorii vor avea la dispoziţie hărţi tipărite cu organizaţiile participante, pentru a-şi planifica eficient vizita.
La nivel naţional, utilizatorii de telefoane mobile pot descărca gratuit de pe AppStore şi Google Play aplicaţia Noaptea Muzeelor, dezvoltată de Tourpipe şi disponibilă, în premieră, şi în limba engleză, pentru a afla rapid orarul şi programul muzeelor înscrise la eveniment din toată ţara.
În Bucureşti, 33 de instituţii – muzee şi organizaţii culturale sau de educaţie – îşi aşteaptă publicul până târziu în noapte, la expoziţii, concerte, spectacole, proiecţii, performance-uri şi ateliere interactive, pentru experienţe de neuitat.
Circuitul între muzee este asigurat de autobuzele RATB, prin linia specială Noaptea Muzeelor, înfiinţată cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti.
Programul evenimentului organizat de muzeul Bellu cuprinde, între orele 19.00 şi 21.30, tururi ghidate gratuite prin care sunt prezentate o parte din lucrările ansamblului muzeal. În mod cu totul deosebit, spaţiul neconvenţional al cimitirului Bellu va găzdui, între orele 22.00 şi 23.30, în premieră, spectacolul de teatru „Viaţă de cimitir”, având-o pe actriţa Rodica Popescu Bitănescu atât în rolul principal, cât şi în ipostaza de regizor. Publicul prezent la eveniment se va putea delecta, în ultima parte a programului, cu un recital de muzică clasică, desfăşurat până la ora 01.00 (ora închiderii).
Noaptea Muzeelor 2014 la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) va fi dedicată Anului Brâncoveanu, prin deschiderea în nocturnă a Galeriei de Artă Veche Românească. De-a lungul celor zece săli ale galeriei, o serie de lucrări special selectate, marcate printr-o signalectică aparte, compun un traseu care oferă informaţii despre arta brâncovenească, în contextul culturii medievale din Ţările Române. În plus, la parterul Galeriei Naţionale va fi deschisă o expoziţie-semnal care aduce în prim-plan un vechi liturghier brâncovenesc, cu o bogată decoraţie pictată, presupus a fi aparţinut chiar voievodului martir.
Evenimentul Noaptea Muzeelor de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) va avea în centru expoziţia temporară „Haina îl face pe om. Şase secole de istorie vestimentară”, organizată de muzeu, în parteneriat cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” Bucureşti, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul Bucovinei Suceava şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte. Expoziţia reprezintă o incursiune în istoria vestimentară a spaţiului românesc, în perioada cuprinsă între secolele al XV-lea şi al XX-lea. Vor fi prezentate veşminte, costume, uniforme, dar şi accesorii purtate de anumite catogorii sociale – boierime şi nobilime, cler, negustori, diplomaţi, militari, oameni de cultură şi ştiinţă, artişti de renume, doamne cochete şi „gentelmani”. De asemenea, cu ocazia Nopţii Muzeelor, vor avea loc activităţi, precum ateliere de creaţie şi educaţie muzeală, reconstituiri istorico-militare, paradă în costume de epocă, spectacole de muzică, teatru şi dans. Totodată, vor putea fi vizitate expoziţiile permanente „Tezaur Istoric”, „Lapidarium – Copia Columnei lui Traian”, precum şi cele temporare „Exponatul lunii – Arborele genealogic al tuturor statelor Europei şi al suveranilor ei, 1889. Dedicat suveranilor actuali”. Muzeul poate fi vizitat între orele 16.00 şi 02.00.
Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, singura instituţie cu profil aeronautic din ţară, deţine colecţii unicat la nivel naţional, iar, de Noaptea Muzeelor, pot fi admirate materiale probatoare cu semnificaţie pentru istoria aeronautică a poporului român: avioane civile şi militare, staţii de radiolocaţie, tehnică de artilerie antiaeriană şi rachete sol-aer, machete, uniforme, decoraţii şi documente de arhivă. Muzeul este deschis în intervalul 21.00 – 04.00.
Evenimentele organizate de Institutul Geologic al României prin Muzeul Naţional de Geologie se vor derula sub ideea „Istoria unei descoperiri!”. Fiecare exponat are în urma sa două istorii. Pe de o parte, istoria celor care şi-au pus cunostinţele în slujba descoperirilor, iar pe de altă parte, istoria exponatului care astăzi poate fi admirat. Fiecare dintre aceste istorii se derulează cu aventurile, lupta cu necunoscutul, greutăţile şi satisfacţiile legate de pasul înainte făcut pentru cunoaştere. Pe lângă vizitarea expoziţiilor permanente, Muzeul Naţional de Geologie îşi va întâmpina publicul cu o serie de documente şi exponate inedite din colecţiile muzeului, incluse în expoziţii temporare. Una dintre acestea este „Viaţa şi opera lui Gheorghe Munteanu Murgoci – întemeietor al Şcolii româneşti de pedologie şi promotor al ştiintei solului în lume”. Cea de-a doua se numeşte „Fascinaţii minerale”, piesa principală a expoziţiei fiind un „super cristal, adus în România din Brazilia, pentru acest eveniment. Programul de vizitare este între orele 19.00 şi 23.30.
Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar” prezintă evenimentul „Dublă aniversare… la Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”, instituţia fiind deschisă în intervalul orar 18.00 – 02.00. Astfel, se vor sărbători 10 ani de la Noaptea Europeană a Muzeelor şi 10 ani de la deschiderea Muzeului de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”. În cadrul evenimentului, vor fi prezentări Power Point cu toată activitatea muzeului, în care apare şi Vasile Grigore. De asemenea, va fi inaugurată o nouă sală de expoziţie temporară, cu expunerea intitulată „Mâţe din cartierul meu”.
Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică-Minovici” întâmpină publicul cu noutăţi. Astfel, după o lungă perioadă de conservare şi restaurare la muzeele din Sibiu, pictura „Păsări Vânate”, de Jan Fyt, şi „Cufărul (lada de zestre)”, din Şcoala italiană, au revenit în Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică-Minovici”. De asemenea, o noutate o reprezintă codurile QR (Quick response), aflate în imediata apropiere a exponatelor şi cu ajutorul cărora publicul poaate afla detalii despre muzeu. Programul de vizitare este între 18.00 şi 02.00.
De asemenea, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” va prezenta publicului o expoziţie intitulată „100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial”, în care vor fi prezentate ţări participante la această conflagraţie, cu obiecte din colecţiile muzeului. Totodată, va fi prezentată şi o expoziţie temporară de artă plastică.
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează „După-amiaza muzeului”, cu spectacole de muzică şi joc popular românesc, târgul meşterilor populari, expoziţii şi ateliere de creaţie. Muzeul va fi deschis în intervalul orar 15.00 – 19.00 şi vor avea loc spectacole de muzică şi joc popular românesc, târgul meşterilor populari, ateliere de creaţie, expoziţie de fotografie şi stand de carte. În plus, vizitatorii sunt invitaţi să îl redescopere pe Lucian Blaga, în cadrul programului „Mari personalităţi”. Membrii Tarafului Cleante aduc în faţa publicului muzica nemuritoare a Bucureştiului strălucitor de altădată şi reuşesc la fiecare spectacol să refacă atmosfera Bucureştiului de odinioară, invitând publicul într-o călătorie imaginară, „într-o lume plină de cârciumioare cochete, duduiţe elegante şi mon cheri manieraţi”. Vizitatorii pot participa la ateliere de creaţie de olărit şi icoane pe sticlă, la un ghidaj tematic cu scopul de a descoperi instalaţiile de tehnică populară din Muzeul Satului şi pot achiziţiona diverse produse tradiţionale şi cosmetică bio.
La rândul său, Muzeul Naţional al Ţăranului Român prezintă expoziţia permanentă, care va fi deschisă între orele 18.00 şi 20.00, iar, între 23.00 şi 00.00, va avea loc concertul susţinut de AG Weinberger în curtea interioară. De asemenea, meşteri cu diverse obiecte vor fi în curtea interioară, astfel că vizitatorii pot târgui.
La Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), publicul va putea admira expoziţia „Sarkis”. La Bucureşti, Sarkis propune un filtru de imagini şi concepte care oferă o perspectivă diferită în percepţia cotidianului, dezvăluind faţete ascunse şi emoţii noi.
Muzeul Naţional „George Enescu” va fi deschis în Noaptea Muzeelor între orele 19.00 şi 01.00. Titlul generic propus de muzeu este „Muzele de la Muzeu”, un proiect performativ duraţional, coordonat de artista Irinel Anghel, care se va derula atât în spaţiile interioare ale muzeului, cât şi în curte.
La Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, publicul este invitat să viziteze expoziţia de hărţi vechi „Cartografia în epoca renascentistă”, iar, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, bucureştenii au acces gratuit în expunerea permanentă, în intervalul orar 19.00 – 00.00.
De asemenea, Muzeul Naţional al Literaturii Române, deschis între orele 10.00 şi 02.00, prezintă a şasea ediţie a Maratonului de Poezie şi Jazz.
Clădirea cunoscută drept Foişorul de Foc găzduieşte Muzeul Naţional al Pompierilor. Acesta prezintă cea mai mare colecţie de echipamente şi tehnici de luptat cu focul şi documente importante, descriind momente cheie din istoria pompierilor români. În cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, vizitatorii vor avea ocazia să se conecteze cu expoziţia permanentă. De asemenea, doar în acea seară, câteva maşini de intervenţie moderne împreună cu echipaje complete vor fi parcate în faţa muzeului. Fanfara pompierilor militari bucureşteni va susţine, în acelaşi parc, un concert cu un repertoriu adecvat, între orele 18.00 şi 22.00. Evenimentul de la Muzeul Naţional al Pompierilor este intitulat „Descoperiţi colecţiile din turn”, instituţia putând fi vizitată între orele 17.00 şi 01.00.
Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” deschide Noaptea Muzeelor la ora 18.00, cu o conferinţă despre istoria energeticii româneşti. În cadrul conferinţei, alături de lucrări susţinute de persoane cu experienţă recunoscută în domeniu, vor fi prezentate exponatele din domeniul energetic aflate în patrimoniul Muzeului Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”. Aceste obiecte vor putea fi văzute de către vizitatori în cadrul expoziţiei de bază, fiind evidenţiate distinct. Muzeul poate fi vizitat în intervalul 20.00 – 01.00.
De asemenea, pe 17 mai, bucureştenii pot vizita Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu, Muzeul „Theodor Aman”, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Palatul Voievodal Curtea Veche, unde vor avea loc expoziţii de fotografie, spectacole de teatru, precum şi observaţii astronomice, dacă cerul este senin.
Totodată, la Noaptea Muzeelor vor participa şi asociaţii culturale.
Astfel, Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN, Şcoala Centrală din Bucureşti îşi deschide porţile publicului larg printr-o serie de evenimente inedite. ARCEN dă startul „Nopţii Albe de la Pensionatul domnesc de fete”, începând cu ora 19.30. Vizitatorii pot participa la tururi ghidate ale Şcolii Centrale, care vor cuprinde istoria pensionatului de fete, poveşti despre elevele pensionului, istorii despre femeia secolului al XIX-lea şi explicaţii privind arhitectura neoromânească inaugurată de arhitectul Ion Mincu. De asemenea, publicul este invitat să viziteze şi expoziţia „#bucuresci” a fotografului Alberto Groşescu, iar, spre miezul nopţii, ARCEN invită iubitorii oraşului Bucureşti la un dialog cu tema „Despre moravuri şi obiceiuri feminine în Bucureştii secolului XIX”.
De asemenea, Arhivele Naţionale ale României prezintă evenimentul „România, 1914-1916” (expoziţie documentară), în intervalul 20.00 – 02.30.
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” îşi va deschide porţile şi în acest an în cadrul evenimentului internaţional Noaptea Muzeelor. Pentru al patrulea an consecutiv, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” este încântată să primească vizita celor interesaţi să cunoască istoria de la întemeierea din 1895 şi până în prezent. De asemenea, vor avea loc tururi ghidate, expoziţie de carte veche şi rară, prexum şi piesa de teatru „Îmi place cum miroşi”.
Expoziţia internaţională de fotojurnalism World Press Photo din Bucureşti va fi deschisă publicului în Noaptea Muzeelor, în intervalul orar 21.00 – 5.00, în spaţiul special amenajat din Piaţa Universităţii din Bucureşti, iar intrarea va fi gratuită.
Televiziunea Digi Animal World va prezenta pe faţada clădirii Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, sâmbătă, începând cu ora 22.00, o proiecţie inedită 3D, ce îi va pune pe vizitatori faţă în faţă cu animalele sălbatice care trăiesc în locuri neexplorate şi care au comportamente nemaivăzute.
Tot la Muzeul Antipa, în sala Multimedia, vizitatorii vor putea urmări, de la ora 20.00, documentarul „Fără pungă, vă rog!”, care oferă o imagine de ansamblu asupra pericolelor de mediu şi de sănătate ce iau naştere din depozitarea necorespunzătoare a produselor non-biodegradabile din plastic.
Televiziunea Digi Animal World va fi prezentă şi la Ferma Animalelor, unde îi aşteaptă pe copii şi pe părinţi cu proiecţii distractive şi educative care aduc la viaţă magia deşertului Kalahari şi a animalelor prezentate în habitatele lor naturale. Proiecţiile vor putea fi vizionate în intervalul 19.00 – 23.30, în foişorul şi în grădina Fermei Animalelor.
Totodată, Digi World – o altă televiziune de documentare deţinută de compania RCS&RDS – îi aşteaptă pe vizitatori la Muzeul Naţional al Ţăranului Român cu o serie de filme documentare. Astfel, de la ora 21.00, va fi proiectat documentarul „Pompei, misterul statuilor de piatră”, de la ora 22.00 – „Scoici, monede şi hârtii, o istorie a banilor”, iar de la ora 00.00, în curtea interioară a muzeului, va putea fi urmărit filmul documentar „Noua Europă a lui Michael Palin”.
Pe de altă parte, cea de-a treia televiziune de documentare a RCS&RDS, Digi Life, îşi aşteaptă vizitatorii şi la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) care va dedica ediţia din acest an Anului Brâncoveanu, prin deschiderea în nocturnă a Galeriei de Artă Veche Românească. De-a lungul celor zece săli ale galeriei, o serie de lucrări special selectate, marcate printr-o signalectică aparte, compun un traseu care oferă informaţii despre arta brâncovenească, în contextul culturii medievale din Ţările Române.
Începând cu ora 21.00, vizitatorii pot urmări în curtea MNAR filmul documentar „Măiestria hârtiei”, ce prezintă artişti geniali, matematicieni şi oameni de ştiinţă care reinventează tradiţiile japoneze ale împăturirii hârtiei. De la ora 22:00, va fi proiectat „Interviuri cu artişti”, un documentar despre gânduri, provocări, pasiuni şi bucurii ce stau la baza creaţiei.
Alte instituţii din Bucureşti deschise în Noaptea Muzeelor sunt Universitatea Spiru Haret, Fundaţia Löwendal, Centrul Cultural Art Society, Eclectico Studio – Palatul Ştirbei, Galeria Galateca, Ferma Animalelor şi Romanian Design Week – Palatul Camerei de Comerţ.
Bucureştenii pot apela şi anul acesta la serviciul de Mini Taxi gratuit. Cu aplicaţia pentru telefoanele mobile Noaptea Muzeelor, vizitatorii muzeelor pot rezerva un Mini Taxi pentru transport acasă – muzeu.
Sursa: Mediafax