Cât de mult se pot baza arheologii pe Biblie? Afirmaţiile despre descoperirea legendarei „Cetăţi a regelui David” stârnesc dispute vehemente între arheologii israelieni

Regele biblic David este considerat, în tradiţia religioasă iudaică, drept cel care a făcut din Ierusalim cetatea sa de reşedinţă, după ce a cucerit-o de la iebusiţi.

Unii istorici sunt de părere că nu există date suficiente care să ateste că regele David a fost un personaj real. Cu toate acestea, numeroşi arheologi israelieni consideră că el a existat şi a domnit cu adevărat; unii au susţinut, de-a lungul timpului, că ar fi descoperit palate ale sale, iar arheologul Eli Shukron afirmă că a descoperit ruinele cetăţii regelui David, sau Cetatea Sionului, menţionată în Biblie. 

Lucrările lui Shukron, începute în 1995, au scos la iveală ruinele unei fortificaţii masive, cu ziduri de 6 metri grosime, construite din blocuri de piatră de 5 tone, ce înconjurau o fântână.

Cioburi de ceramică găsite în acelaşi loc au ajutat la stabilirea vârstei zidurilor: 3.800 de ani; aşadar, cetatea ar fi avut deja 800 de ani vechime atunci când, conform legendei biblice, regele David a cucerit-o de la iebusiţi.

Shukron susţine că detalii ale luptei regelui David cu iebusiţii, descrisă în Biblie, se potrivesc cu unele caracteristici ale ruinelor dezgropate de el: de pildă, conform textului biblic, David ar fi poruncit oamenilor săi să pătrundă în cetate printr-un puţ, iar arheologul a descoperit, în incinta cetăţii, un puţ îngust, prin care era asigurată aprovizionarea cu apă a aşezării. 

Situl arheologic a fost amenajat pentru vizitare şi a devenit un obiectiv turistic foarte popular.

Alţi arheologi contestă însă afirmaţiile lui Shukron. 

Ronny Reich, care a colaborat cu el la excavarea sitului până în anul 2008, e de părere că dovezile arheologice nu sunt suficiente pentru a identifica aşezarea drept Cetatea Sionului.  Dacă într-adevăr cetatea ar data din vremea în care se presupune că a domnit regele David (secolul X î.e.n.), ar trebui să fi fost găsite mai multe resturi ceramice din acea perioadă. 

Shukron a descoperit doar 2 cioburi ceramice care datează aproximativ din acea vreme, dar consideră că a găsit atât de puţine deoarece cetatea a fost locuită multă vreme după aceea, iar generaţiile succesive au înlăturat resturile datând  din vremea presupusei domnii a lui David.

Cantităţi mari de cioburi găsite la faţa locului provin dintr-o perioadă situată la 100 de ani după această ipotetică domnie.

Problema corelaţiei dintre istorisirile biblice şi identitatea unor ruine descoperite recent este una de mare actualitate şi amploare în rândul arheologilor din Israel, unii specialişti susţinând că Biblia nu este o sursă verosimilă de informaţii care să ofere siguranţă în identificarea unor vestigii, alţii afirmând că Biblia conţine informaţii preţioase privind construcţiile străvechi pe care le descoperă azi arheologii. 

Controversa nu este una pur ştiinţifică; ea are şi rădăcini religioase, precum şi politice, legate de conflictul arabo-israelian contemporan. 

Criticii utilizării Bibliei ca sursă de informaţii arheologice spun că agenda politică nu ar trebui să interfereze cu arheologia şi susţin că unii dintre arheologii israelieni se grăbesc să utilizeze aceste informaţii pentru a identifica multe ruine ca fiind ale unor construcţii asociate cu regii legendari ai vechilor evrei şi a valida astfel existenţa lor ca personaje reale, fie ca urmare a convingerilor lor religioase, fie pentru a sprijini revendicările israelienilor asupra unor teritorii revendicate simultan şi de palestinieni. 

Chiar situl în care afirmă Shukron că a descoperit „Cetatea regelui David” se găseşte într-un cartier din estul Ierusalimului, locuit în mare parte de arabi, iar săpăturile au fost finanţate de o organizaţie care sprijină colonizarea cu populaţie evreiască a unor cartiere din această zonă a oraşului, ocupată de Israel în timpul conflictului arabo-israelian din 1967, dar pe care palestinienii o revendică drept capitală a unui viitor stat palestinian.

Sursa: Associated Press  / Foto: copyright Deror avi, CC BY-SA 3.0