Fotografia zilei – Fotojurnalişti români – Daniel Mihăilescu
Continuând tradiţia promovării fotojurnalismului de calitate în România, Mediafax Zoom deschide azi o nouă serie de galerii foto ce vor promova fotojurnalişti români cu experienţă şi un cuvânt de spus atât în presa română cât şi în cea internaţională. Fotografiile acestora au ajutat zi de zi publicul să înţeleagă mai bine realitatea românească, să cunoască personajele care au fost în centrul ştirilor, să empatizeze cu cei care aveau nevoie de ajutor şi să se bucure alături de oamenii care şi-au văzut visele împlinite.
Daniel Mihăilescu, fotojurnalist român în cadrul agenţiei de presă Agence France-Presse – AFP este cel care deschide seria de galerii foto de autor. Şi-a început cariera în anul 1994 la ziarul „Cotidianul”, condus la acea vreme de Ion Raţiu, un loc pe care îl consideră ca fiind cel mai frumos proiect jurnalistic la care a luat parte. Au urmat România Libera şi Evenimentul Zilei, iar din anul 2003 fotojurnalist în cadrul Agence France-Presse.
Lucrând în două medii diferite, redacţie de ziar şi agenţie, regretă incapacitatea redacţiilor de ziar de a „citi” fotografiile bune precum şi tendinţa acestora de a dubla subiectele agenţiilor de presă în loc să îşi găsească propriile subiecte. Consideră meseria de fotoreporter una din cele mai frumoase meserii pe care ar fi putut să şi-o aleagă. Încearcă să fie deschis, fără a-şi impune dinainte transmiterea unui mesaj ideologic şi caută să nu ajungă să se limiteze la realizarea celei mai bune fotografii.
Mai multe fotografii găsiţi pe Mediafax Zoom