Minorităţile etnice din Marea Britanie vor reprezenta o treime din populaţie până în 2050
Comunităţile de culoare şi ale altor minorităţi etnice se dezvoltă într-un ritm mult mai important decât populaţia albă şi schimbă în mod radical „faţa” Marii Britanii, relevă studiul.
Cele mai importante cinci comunităţi dintre acestea – indiană, pakistaneză, cea originară din Bangladesh, africani de culoare şi caraibi de culoare – reprezintă aproximativ opt milioane de locuitori, adică 14% din populaţia actuală, precizează Policy Exchange.
Acest număr s-a dublat în ultimul deceniu, în timp ce populaţia albă a rămas aproape la acelaşi nivel. Dacă această tendinţă continuă, minorităţile etnice vor reprezenta între 20 şi 30 la sută din populaţia totală până în 2050.
Jumătate din aceste comunităţi trăiesc în oraşele Londra, Manchester şi Birmingham, potrivit acestui studiu şi unor date oficiale.
Nivelul şomajului în cadrul acestor comunităţi este de două ori mai mare decât media naţională, cu excepţia minorităţii indiene, ai cărei membri tind să fie mai calificaţi.
Autorii acestui studiu apreciază că există „diferenţe clare şi importante” între aceste diferite comunităţi, care este necesar să fie luate în calcul de către lumea politică britanică.
Totuşi, ele au toate tendinţa să susţină Partidul Laburist, aflat în opoziţie, mai degrabă decât Partidul Conservator al premierului David Cameron, indiferent de vârstă şi apartenenţa socială, potrivit studiului.
Surse: Mediafax, Policy Exchange