Mister rezolvat după mii de ani. Cercetătorii au aflat cum transportau egiptenii blocurile de piatră grele de câteva tone (FOTO)
Deşi există mai multe teorii privind metoda de transport folosită, cercetătorii de la Universitatea din Amsterdam spun că au aflat în sfârşit care este cea corectă. Metoda folosită este simplă şi ingenioasă.
Vechii egipteni au folosit săniile pentru a transporta prin deşertul blocurile de piatră, spun cercetătorii.
Această teorie se loveşte însă de o problemă evidentă: obiectele grele vor duce la împotmolirea saniei în nisip, astfel încât acesta ar trebui permanent curăţat pe măsură ce sania avansează.
Trebuia găsită o soluţie pentru acest impediment, iar savanţii olandezi spun că este vorba de apă. Nisipul ud este ideal pentru a transporta pe sanie obiecte grele, pentru că reduce fricţiunea, nisipul se bătătoreşte şi astfel nu mai blochează sania.
Mai mult, efortul necesar pentru a împinge o sanie pe nisipul ud se reduce la jumătate.
Cercetătorii au realizat un experiment în laborator, observând cantitatea de apă necesară şi forţa de care era nevoie pentru a mişca sania.
În plus, teoria savanţilor olandezi este susţinută şi de o pictură descoperită în mormântul lui Djehutihotep, unde sunt înfăţişaţi mai mulţi sclavi care transportă pe o sanie o statuie uriaşă. În faţa saniei, o persoană toarnă apă pe nisip.
Descoperirea a fost publicată în revista American Physical Society.
Sursa: From Quarks to Quasars