Metodă revoluţionară în tratarea diabetului: clonarea, folosită pentru a produce celule suşă umane

30 04. 2014, 13:06

Prin această reuşită, oamenii de ştiinţă s-au apropiat şi mai mult de un obiectiv considerat crucial în medicină – crearea de celule suşă care se potrivesc perfect cu ADN-ul pacientului, cu scopul de a trata anumite boli.

Savanţii din New York au folosit o tehnică de clonare pentru a obţine celule producătoare de insulină şi care conţin ADN-ul unei femei bolnave de diabet.

Ei au utilizat celule tegumentare prelevate de la o pacientă de 32 de ani diagnosticată cu diabet de tipul 1 pentru a obţine celule suşă compatibile cu ADN-ul pacientei.

Savanţii sunt de părere că această tehnică oferă un material perfect din punct de vedere al potrivirii genetice ce va putea fi folosit în cursul transplanturilor.

Metoda ar putea contribui în viitorul apropiat la tratarea diabetului de tipul 1, o boală diagnosticată de obicei în copilărie şi care reprezintă aproximativ 5% din totalul cazurilor de diabet din Statele Unite ale Americii.

Diabetul ucide celulele producătoare de insulină de la nivelul pancreasului.

În zilele noastre, persoanele diagnosticate cu diabet de tipul 1 îşi injectează insulină sau folosesc pompe ce administrează subcutanat acest hormon, de care organismul are nevoie pentru a controla glicemia.

Tehnica savanţilor din New York asigură material compatibil genetic pentru înlocuirea celulelor folosite la transplant, a precizat Dieter Egli de la New York Stem Cell Foundation Research Institute din New York.

Dieter Egli a fost coordonatorul acestui studiu, publicat luni în versiunea online a revistei Nature.

Surse: Mediafax, Daily MailNature