Buchiniştii din Paris, simbol al capitalei Franţei încă din secolul al XVI-lea, şi-au lansat propriul festival
Buchiniştii („bouquiniste” în limba franceză), aceşti anticari stradali care vând cărţi, desene, gravuri şi ilustrate, şi faimoasele lor chioşcuri verzi apar în numeroase cărţi poştale pariziene, însă meseria lor nu este foarte cunoscută în rândul publicului larg.
Din acest motiv, Sébastien Gindre, un buchinist care practică această profesie de peste trei ani în apropiere de Hôtel de Ville, a luat decizia de a organiza prima ediţie a Festivalului buchiniştilor.
Manifestarea reuneşte aproximativ 50 de profesionişti, pe ambele maluri ale Senei, într-un perimetru delimitat de Ile de la Cité şi Ile Saint-Louis, şi propune celor interesaţi numeroase cărţi, desene, gravuri şi cărţi poştale.
În programul acestei ediţii inaugurale au fost incluse lecturi publice, un concurs organizat sub forma unei „vânători de comori”, dar şi o tombolă.
Cu cele 900 de chioşcuri şi cele peste 300.000 de cărţi vechi şi contemporane, buchiniştii parizieni oferă trecătorilor, în fiecare zi, o veritabilă plimbare culturală pe o distanţă de trei kilometri.
Prin intermediul chioşcurilor lor, deschise mai multe zile pe săptămână în aer liber, cu excepţia zilelor cu intemperii, începând cu ora locală 11.30 şi până la apusul soarelui, aceşti comercianţi stradali fac să vibreze cheiurile Senei încă din secolul al XVI-lea.
Sursa: Mediafax