Medicul Lenore Launer, de la Institutul de Geriatrie din Bethesda, a analizat creierul unor pacienţi care manifestau simptome de apatie.
La studiu au participat 4.354 de persoane cu vârsta medie de 76 de ani, care nu sufereau de demenţă.
Cercetătorii au evaluat gradul de apatie al acestora. Apatia se manifestă prin lipsa de interes, oboseală şi prin lipsa unor emoţii. Subiecţii nu sufereau însă de depresie.
În urma analizei la RMN, cercetătorii au observat că la persoanele apatice creierul îşi pierduse din volum.
Experţii au observat o reducere a materiei cenuşii cu 1,4% şi a materiei albe cu 1,6%. Materia cenuşie este responsabilă cu memorarea şi învăţarea, iar materia albă cu conexiunile din creier şi comunicarea.
„Apatia este des întâlnită la persoanele vârstnice. Faptul că subiecţii care au participat la studiul nostru aveau simptome de apatie, dar fără depresie sau demenţă, ne ajută să înţelegem cu doar această tulburare poate indica o boală a creierului”, precizează Launer.
Scăderea în volum a creierului este normală în timp, dar nu trebuie să depăşească o anumită limită.
Dacă această descoperire va fi confirmată şi de alte studii, medicii vor putea considera apatia un semn care să indice din timp un risc pentru sănătate.
Sursa: Counsel & Heal