Bizarul caz al copiilor care sunt imuni la cei mai periculoşi viruşi. Care este explicaţia

16 04. 2014, 15:10

Un băiat de 10 ani şi sora lui, de 6 ani, sunt imuni la cei mai mulţi viruşi. Mutaţia genetică de care suferă copiii afectează procesul prin care o moleculă de zahăr se ataşează de o proteină. Aceste proteine sunt apoi folosite de viruşi, pentru a-şi dezolva un scut de protecţie.

În cazul celor doi copii, virusul care intră în organism nu poate folosi aceste proteine, care nu funcţionează normal şi micuţii devin inumi la boli grave, cum este hepatita C, herpesul, HIV sau gripa. O excepţie o reprezintă adenovirusul, care provoacă răceala.

Din nefericire însă, cei doi copii, despre care cercetătorii au scris în New England Journal of Medicine, sunt grav bolnavi din cauza mutaţiei de care suferă. Ei au oase fragile, un sistem imunitar slab, nu aud şi au întârzieri în dezvoltare.

Medicamentele antivirale actuale reuşesc să provoace întreruperea în legătura zahăr-proteină, proces care apare natural în organismul acestor copii.

Experţii speră să poate folosi aceste informaţii pentru a găsi tratamente mai bune. Cazul celor doi fraţi este atât de rar încât cu greu poate fi înţeles.

Până acum, în întreaga lume, mai este cunoscut un singur pacient cu această mutaţie genetică, un bebeluş care a murit după doar 74 de zile de la naştere.

Sursa: Gizmodo