Descoperire foarte rară în Israel, ce datează de acum 3.300 de ani (GALERIE FOTO)
Descoperirea, realizată luna trecută în Valea Jezreel din nordul Israelului, este prima de acest tip din ultima jumătate de secol şi evidenţiază influenţa egipteană asupra acestei regiuni în timpul domniei lui Seti I, faraonul al cărui nume este scris pe sigiliu.
Autoritatea israeliană pentru antichităţi spune că a folosit tehnici moderne de datare şi a aflat astfel că obiectele găsite în acel sicriu – pe care erau pictate o faţă umană, urechi şi mâini – datează din secolul al XIII-lea î.e.n. Descoperirea a fost făcută cu ocazia unor săpături realizate pentru amplasarea unei conducte de petrol.
Arheologul Ron Beeri, membru al echipei care a efectuat săpăturile, afirmă că prezenţa acelui sigiliu demonstrează faptul că rămăşiţele pământeşti aparţin unui locuitor bogat din Canaan, care ar fi colectat taxe sau ar fi efectuat alte servicii în numele suveranului egiptean.
Un mic pumnal şi o farfurioară, câteva obiecte din bronz şi vase din argilă au fost descoperite în acel sit mortuar, sugerând astfel că decedatul era o personalitate importantă în comunitatea locală.
Faraonul Seti I a extins sfera de influenţă a Egiptului prin campanii militare în regiuni aflate în prezent pe teritoriul Israelului şi Siriei, iar Valea Jezreel era în acea vreme o arteră de circulaţie majoră.
Surse: Mediafax, Reuters, Israel Antiquities Authority / Foto: Israel Antiquities Authority