Un vehicul spaţial rusesc de tip cargo s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională
Vehiculul Progres M-23M, care a decolat miercuri seară de pe cosmodromul Baikonur din stepele din Kazahstan, s-a conectat cu succes la ISS în noaptea de miercuri spre joi, la ora 21.14 GMT, a precizat Roscosmos într-un comunicat.
Progres M-23M a transportat peste 2,5 tone de materiale, în special alimente, carburant, dar şi oxigen şi diverse echipamente.
ISS se află în prezent sub comanda astronautului Koichi Wakata, primul japonez care ocupă această funcţie. Alţi cinci astronauţi – trei ruşi şi doi americani – se află în prezent la bordul ISS.
ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.
ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent cu cel dintr-un avion Boeing 747.