Cel mai nou angajat al Vaticanului este un şoim. Misiunea specială cu care l-a însărcinat Papa Francisc

13 04. 2014, 00:00

Numit „Sylvia”, şoimul, care a fost antrenat special în acest scop în nordul Italiei, a fost predat Gărzii elveţiene, potrivit Credere, un periodic catolic.

Pasărea, o femelă din specia Parabuteo unicinctus, cu o anvergură a aripilor de 120 de centimetri, va putea astfel să îi sperie pe ceilalţi prădători înaripaţi care atacă porumbeii, un simbol al păcii.

Pe 26 ianuarie, doi copii din Acţiunea catolică italiană au lansat doi porumbei, în timpul slujbei duminicale, de la fereastra de unde papa Francisc se adresează mulţimii de la Vatican. Dar, ghinioniştii porumbei au fost atacaţi aproape imediat de o cioară şi de un pescăruş şi au murit în urma acelui atac.

Folosirea şoimilor în scopuri protective nu reprezintă o noutate, mai ales în zonele aeroportuare sau deasupra stadioanelor, pentru îndepărtarea porumbeilor înainte de începerea unor meciuri. Metoda a fost folosită cu succes la turneele de tenis de la Roland-Garros şi de la Wimbledon, dar şi în timpul Cupei Mondiale la fotbal organizată în 2010 în Africa de Sud.

Sursa: Mediafax