Legătura dintre căscat şi dragoste. Cum îţi poţi da seama dacă te iubeşte cu adevărat
Potrivit lui Kean, care şi-a prezentat ideea în cartea The Tale of the Dueling Neurosurgeons, foarte multe animale cască, dar căscatul este molipsitor doar la oameni, câini şi maimuţe.
Totuşi, pentru copiii mici căscatul nu este contagios decât după vârsta de 4-5 ani. Psihologii cred că este o legătură între acest fenomen şi o anumită dezvoltare a creierului, care să permită empatie.
Un studiu realizat în anul 2011 de cercetătorii de la Universitatea din Pisa, pe 109 persoane, a demonstrat că fenomenul apare în special în cazul rudelor apropiate.
Căscatul este molipistor de la părinţi la copii sau fraţi. Acest lucru se întâmplă mai rar în cazul prietenilor, gradul de empatie fiind mai mic.
Concluzia lui Kean este că dacă cineva se simte foarte apropiat de tine, va căsca la rândul lui dacă te va vedea căscând. De exemplu, dacă iubita nu cască sau căscatul apare destul de târziu, este semn că probabil relaţia voastră s-a răcit.
Sursa: Radio Lab