Ai faţă de om deştept? Ce trăsături sunt asociate cu inteligenţa şi cum se deosebesc bărbaţii de femei în această privinţă
Studiul cercetătorilor de la Universitatea din Praga – ale cărui rezultate au fost publicate în PLoS One – face o diferenţă între inteligenţa percepută (cât de inteligentă le pare o persoană celorlalţi) şi inteligenţa reală (măsurată prin teste IQ).
Cercetătorii au putut identifca trăsăturile care fac ca un bărbat să fie perceput drept inteligent: faţă mai curând prelungă, bărbie îngustă, nas mare, prelung, şi colţurile gurii uşor îndreptate în sus. Prin contrast,. bărbaţii cu feţe rotunde, cu bărbia lată, colţurile gurii îndreptate în jos şi nas mic au fost percepuţi ca fiind mai puţin inteligenţi.
La femei nu a fost găsită nicio corelaţie între aceste trăsături şi impresia de inteligenţă pe care o fac.
Totuşi, aceste caracteristici faciale au fost asociate cu inteligenţa percepută, nu cu cea reală. Cercetătorii nu au identificat o asociere statistic semnificativă între aceste trăsături şi IQ; în schimb, au găsit o corelaţie între aceste trăsături şi atractivitatea percepută (cât de atrăgătoare este considerată persoana respectivă), ceea ce sugerează că această impresie ar putea fi bazată pe un stereotip cultural.
Cercetătorii au recrutat 80 de studenţi, bărbaţi şi femei, care au completat un test IQ şi au fost fotografiaţi păstrând pe faţă o expresie neutră. Alţi 160 de studenţi de ambele sexe au evaluat feţele fotografiate.
Ce au mai descoperit autorii studiului?
Persoanele percepute ca fiind mai atrăgătoare au fost de asemenea percepute ca fiind mai inteligente, atât de către bărbaţi, cât şi de către femei. Corelaţia dintre atractivitate şi inteligenţa percepută a fost mai puternică în cazul feţelor femeilor.
Bărbaţii percepuţi ca fiind mai inteligenţi chiar aveau un IQ mai ridicat, în ceea ce priveşte două componente ale inteligenţei generale: inteligenţa figurală şi cea fluidă. Inteligenţa figurală se referă al capacitatea de a opera cu obiecte precum imagini, forme, modele repetitive. Inteligenţa fluidă se referă la capacitatea de a rezolva probleme independent de volumul de cunoştinţe.
În schimb, la femei nu a fost descoperită o corelaţie între inteligenţa percepută (cât de inteligente păreau) şi cea reală, măsurată prin IQ.
Aceste descoperiri ridică întrebarea: de ce sunt oamenii capabili să evalueze mai bine inteligenţa pe baza trăsăturilor feţei în cazul bărbaţilor, decât al femeilor?
Cercetătorii au propus unele ipoteze explicative, ce urmează să fie verificate prin cercetări viitoare.
O posibilă explicaţie ar fi aceea că indiciile privind inteligenţa au o componentă ce ţine de dimorfismul sexual (deosebirile de aspect între bărbaţi şi femei, determinate de hormoni) şi apar doar pe feţele bărbaţilor, în relaţie cu hormonii sexuali şi caracteristicile pe care le determină aceştia, începând cu perioada pubertăţii.
O altă explicaţie ar fi aceea că femeile sunt în foarte mare măsură judecate pe baza atractivităţii lor, iar „aura” conferită de atractivitate ar putea împiedica o estimare mai precisă a inteligenţei la femei.
Sursa: Psy Post