A fost recepţionat primul mesaj de la Philae, robotul aflat la mare distanţă de Terra. Urmează paşii decisivi ai misiunii!
„Un prim semnal a fost primit astăzi, la ora 15.00 (ora Parisului, n.r.), la LCC, centrul de control al misiunii, instalat în Köln, Germania”, a precizat Agenţia spaţială franceză (CNES), vineri, într-un comunicat.
„Noul meu soft a fost descărcat perfect. Acum vreau să mă odihnesc puţin. Pe curând„, a „scris” Philae pe contul său de pe platforma Twitter, @Philae2014.
Philae, un robot de 100 de kilograme, a fost oprit timp de trei ani pentru a reduce la minimum consumul său de energie. Vineri, Philae a reluat contactul cu Terra, dar acesta nu este decât un prim pas înainte de marele salt programat pe 11 noiembrie – coborârea sa pe o cometă, o premieră în istoria explorării spaţiului.
Cele zece instrumente ştiinţifice (aparate foto, microscoape etc.) instalate pe Philae trebuie, de asemenea, să fie reactivate unul câte unul şi trebuie verificată starea de funcţionare a acestora.
Lansată în spaţiu în 2004, sonda Rosetta a fost readusă la viaţă, aşa cum era prevăzut, pe 20 ianuarie, după o „comă artificială” de doi ani şi jumătate. De atunci, sonda îşi continuă drumul spre cometă – un bulgăre de gheaţă cu un diametru de aproximativ 4 kilometri – pe care o va escorta spre Soare. Cometa 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko, care se află în acest moment la aproximativ 650 de milioane de kilometri de Terra, va trece cel mai aproape de Soare în august 2015, în timp ce misiunea sondei Rosetta este prevăzută să dureze cel puţin până în decembrie 2015.
Între timp, în principiu, pe 11 noiembrie, Rosetta se va apropia la 2 – 3 kilometri de cometă, pentru a-l plasa pe Philae. Această operaţiune este foarte delicată şi nu a mai fost realizată niciodată.
Locul unde va fi plasat robotul va fi ales cu mare grijă, însă terenul va rămâne o surpriză. Inginerii au pregătit două harpoane pentru ca micul robot să fie bine ancorat.
Dacă totul decurge bine, Philae va avea o speranţă de viaţă între patru şi şase luni pe cometă, înainte de a se distruge din cauza căldurii emanate de Soare.
Misiunea sa este de a explora nucleul cometei, structura sa internă, natura şi compoziţia sa. Oamenii de ştiinţă se aşteaptă şi la explorarea moleculelor complexe, care ar putea sta la originea vieţii de pe Terra.
„Misiunea Rosetta este evenimentul major în spaţiu în 2014”, a subliniat Jean-Yves Le Gall, preşedintele CNES. „Au trecut peste 10 ani de când Rosetta a fost lansată, iar, astăzi, totul pare să funcţioneze minunat. Aceasta este o adevărată realizare tehnologică”, a completat acesta.
Sursa: Mediafax